(video/foto) Oraşul Nisporeni - gazda turneului internaţional de lupte libere

220 de sportivi din ţară, dar şi din străinătate s-au adunat la Nisporeni, unde au participat la Turneul Internaţional de Lupte Libere. Voinicii s-au duelat timp de două zile, fiecare dintre ei râvnind să ocupe locurile de frunte. Totuşi, majoritatea performanţelor frumoase au fost obţinute de concurenții moldoveni.

Turneul Internaţional de Lupte Libere a reunit sportivi din localitățile Moldovei, precum și din România, Ucraina, Belarus şi Columbia. Luptătorii din raionul Nisporeni au obținut 16 locuri pe podiumul de premiere, iar 6 dintre ei s-au învrednicit de titlul de campioni. Astfel, locul întâi a fost obţinut de sportivii: Marcel Andronache, la categoria de greutate 32 kg, Ionuţ Triboi ( 38 kg), Alin Ciorici (60 kg), Mihai Ursu (74 kg) şi Cristian Prisăcaru, care a concurat la două categorii de greutate: 79 şi 86 kg.

Învingătorii spun că s-au pregătit luni în șir pentru acest turneu.

 “Acest turneu a fost unul de mare valoare pentru sportivii din Nisporeni şi am avut onoarea să concurăm cu 4 ţări, cum ar fi: România, Bulgaria, Ucraina şi Belarus. Acest turenu a fost de o pregătire înaltă.  Adversarii au fost unii începători, alţii mai buni, dar pentru a şti să învingi, trebuie să şi perzi.” 

 “Am ocupat locul trei, adversarii au fost foarte puternici.”

 Primul loc a fost câştigat şi de trei sportivi din Chişinău, dar şi unul din raionul Criuleni. De asemenea cu o medalie de aur s-a ales şi Ucraina, iar două medalii de aur au fost obţinute de către sportivii din România.

KRISZTIAN BIRO CÂŞTIGĂTOR LOCUL 1, ROMÂNIA: “Acest campionat mi s-a părut unul puternic, este la un nivel de campionat European.  Am luat locul 1, dar am mai participat 3 ani consecutiv.  Faţă de anii trecuţi, tot timpul luam locul 3, dar anul acesta mi-am propus să înving adversarii şi am ocupat locul 1.” 

   Turneul Internațional de Lupte Libere a fost organizat de către frații Grigore și Vasile Ciorici. Antrenorii recunosc că în cadrul campionatului a fost o concurenţă acerbă între participanţi.

 GRIGORE CIORICI, ANTRENOR DE LUPTE LIBERE: “La acest campionat avem 220 de sportivi din: Belorusia, România avem 3 echipe, din Ucraina 2 echipe şi chiar o echipă din Columbia. Este un campionat, vă daţi seama, după calitate, avem vicecampioni în lume, chiar este reprezentantul din România, avem campion mondial de la liceul municipal, Ion Marcu. Majoritatea sunt premianţi la campionatele R. Moldova.”

 Cu prilejul disputării competiției, a revenit la baștină Anatol Guidea, fost sportiv de performanță, care acum este antrenor principal al lotului național  de lupte libere al României.

 ANATOL GUIDEA, ANTRENOR PRINCIPAL AL LOTULUI NAŢIONAL DE LUPTE LIBERE AL ROMÂNIEI: “Turneul are deja o amploare internaţională, unde pe parcursul anilor tot mai multe ţări sunt invitate pentru a participa la acest turneu. Desigur că scopul este promovarea modului sănătos de viaţă, îmbunătăţirea şi creşterea calităţii valorii sportivilor noştri, fiindcă mulţi dintre ei, poate în viitor vor reuşi să ajungă pe arenele internaţionale. Noi cei care am ieşit de la Şcoala sportivă din Nisporeni, luptătorii locali, am hotărât ca acest turneu să dezvolte tinerii noştri, copiii noştri de aici, din localitate.” 

  Câştigătorii s-au ales cu diplome, medalii şi premii bănești. Turneul Internaţional de Lupte Libere din oraşul Nisporeni s-a aflat la ediţia a 9-a.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

220 de sportivi din ţară dar şi din străinătate s-au adunat la Nisporeni unde au participat la Turneul Internaţional de Lupte Libere.
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Societate
Satul moldovenesc este la limita existenței demografice. Locuitorii satelor, cei care mai sunt, nu se identifică prin comportament cu tradițiile satului moldovenesc: meștesug, datini, obiceiuri, inclusiv dragostea față de pământ.Demografia Republicii Moldova este periclitată de migrația excesivă. Depopularea rurală știrbește din durabilitatea existenței ei și a bunăstării economice a întregului cadru demografic, menționează Valeriu Sainsus, expert în probl...
Societate
Forfotă mare în instituțiile preșcolare, unde se organizează tradiţionalele matinee, dedicate sărbătorilor de iarnă. Picii care frecventează grupa mare a grădiniţei ,,Andrieș” din orașul Nisporeni au avut parte de o sărbătoare de neuitat. Copiii, îmbrăcaţi elegant ca pentru o zi specială au prezentat un adevărat spectacol. Unii au preferat să fie costumaţi în personaje asociate cu iarna, în super eroi sau să fie în rol de fulguțe. De la sărbătoare nu a li...
Societate
Dans şi voie bună în toate instituţiile de învăţământ. Pentru că au rămas zile numărate până la Anul Nou, matineele dedicate sărbătorilor de iarnă sunt în toi. Cu mari emoţii, au serbat şi elevii claselor primare ale liceului “Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni, care s-au pregătit ca la carte pentru acest eveniment.  Cu dispoziţie în suflet, copiii au recitat poezii, au cântat şi au dansat.  Şi colinde au răsunat la sărbătoare.  Jocurile şi dansurile nu i...
Societate
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, doar trei formațiuni vor accede în legislativ potrivit Barometrului Opiniei Publice, prezentat luni, 30 decembrie, într-o conferință de presă la IPN. Pentru Partidul Socialiștilor ar vota 27,6% dintre cetățeni. Partidul Acțiune și Solidaritate ar acumula 17,5% din voturile alegătorilor, iar Partidul Democrat – 7,4%.Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arca...
Societate
Mecanismul de plată automată a compensațiilor, pe care operatorii sistemelor de distribuție energiei electrice sunt obligați să le achite consumatorilor finali, în cazul depășirii numărului și duratelor admise ale deconectărilor, se amână pentru un an. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificări în acest sens la Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice, transmite IPN.Î...
Societate
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, susține că pentru anul 2020 este examinată oportunitatea diminuării potențiale, în continuare, a valorii instrumentelor de politică monetară. „Această oportunitate vizează crearea condițiilor monetare capabile să mențină inflația în intervalul de variație de ± 1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5% pe termen mediu. Astfel, prin țintirea inflației BNM atinge stabilitatea prețurilor”, a d...
Societate
În perioada sărbătorilor de iarnă, peste 3000 de polițiști vor asigura ordinea publică în țară. Aceștia vor supraveghea locurile de agrement, târgurile de Crăciun, piețele și vor patrula traseele naționale, transmite IPN.Daniel Mazepa, șef al Secției Coordonarea Activității Poliției Comunitare al Inspectoratului General al Poliției, a recomandat părinților să nu lase copiii fără supraveghere nici acasă, nici în stradă, la evenimente publice, mai ales când...
Societate
Un bebeluș a fost recuperat din epava avionului care s-a prăbușit vineri în Kazahstan, accident soldat cu decesul a cel puțin 12 persoane. Avionul Bek Air transporta 93 de pasageri și cinci membri ai echipajului când a decolat de pe aeroport din Almaty, cel mai mare oraș din Kazahstan. Avionul care se îndrepta spre capitala Nur-Sultan „a pierdut altitudine în timpul decolării şi a lovit un gard din beton” înainte de a se izbi de o clădire cu două etaje, a...
Societate
Un bărbat din satul Sărăteni, raionul Hâncești, a murit într-un accident rutier produs aseară în apropierea satului Lăpușna raionul Hâncești. Alte două persoane au ajuns la spital, transmite IPN.Potrivit Marianei Beţivu, ofiţer de presă la Inspectoratul General al Poliţiei, preliminar de accident se face conducătorul unui automobil de model BMW. Este vorba despre un bărbat de 28 ani, din satul Pașcani, raionul Hâncești. Acesta a inițiat o depășire fără a s...