Agitația electorală înaintea alegerilor se propune a fi interzisă

Agitația electorală ar putea interzisă cu o zi înaintea scrutinului electoral, dar și în ziua alegerilor, așa cum a fost până la adoptarea sistemului de vot mixt. „Ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 24 februarie, felul în care a fost permisă agitația electorală, sa dovedit a fi legalizarea mitei electorale”. Declarația a fost făcută de către Sergiu Litvinenco, președintele comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, la audierile publice privind anularea sistemului de vot mixt și revenirea la cel pe liste de partid, transmite IPN.

Expertul Promo-LEX, Igor Bucătaru, a spus, din practica de observare a alegerilor, că una este scris în normă, iar în realitate este o altă situație. În opinia sa, statul nu poate controla și nu poate să asigure ca în preajma alegerilor să fie interzisă agitația electorală. Expertul atenționează asupra faptului că internetul este utilizat la maximum în aceste zile, iar panourile publicitare nu pot fi înlăturate într-un termen atât de scurt.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/



Potrivit deputatului fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Lilian Carp, la alegerile precedente a fost permisă agitația electorală la distanță mai mare de o sută de metri de la secția de votare, însă această normă nu a fost respectată: „De pe pragul secției de votare s-a făcut campanie electorală”. Cea mai mare problemă, în opinia deputatului, este reglementarea campaniei electorale în ziua alegerilor pe rețelele de socializare.

Expertul comunității „WatchDog” Valeriu Pașa propune să fie întreprinse măsuri pentru ca să nu fie permisă agitația electorală intenționată, în ziua alegerilor și cu o zi înainte, în favoarea unui candidat, iar acesta să nu cunoască despre acest lucru.

Juristul Mihai Corj a opinat că interzicerea campaniei electorale nu trebuie să se refere la informațiile deja plasate pe internet. De asemenea, a spus că participanții la campanie trebuie să aibă un contract cu agențiile de publicitate privind scoaterea publicității electorale, până vineri, ora 00.00, în cazul când alegerile se desfășoară în zi de duminică. Astfel va fi garantată și ziua tăcerii.

Vasile Costiuc, președintele Partidului Politic Democrația Acasă, susține revenirea la ziua tăcerii, pentru ca să nu mai existe o campanie electorală atât de agresivă, cum a fost ultima.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Societate
Satul moldovenesc este la limita existenței demografice. Locuitorii satelor, cei care mai sunt, nu se identifică prin comportament cu tradițiile satului moldovenesc: meștesug, datini, obiceiuri, inclusiv dragostea față de pământ.Demografia Republicii Moldova este periclitată de migrația excesivă. Depopularea rurală știrbește din durabilitatea existenței ei și a bunăstării economice a întregului cadru demografic, menționează Valeriu Sainsus, expert în probl...
Societate
Forfotă mare în instituțiile preșcolare, unde se organizează tradiţionalele matinee, dedicate sărbătorilor de iarnă. Picii care frecventează grupa mare a grădiniţei ,,Andrieș” din orașul Nisporeni au avut parte de o sărbătoare de neuitat. Copiii, îmbrăcaţi elegant ca pentru o zi specială au prezentat un adevărat spectacol. Unii au preferat să fie costumaţi în personaje asociate cu iarna, în super eroi sau să fie în rol de fulguțe. De la sărbătoare nu a li...
Societate
Dans şi voie bună în toate instituţiile de învăţământ. Pentru că au rămas zile numărate până la Anul Nou, matineele dedicate sărbătorilor de iarnă sunt în toi. Cu mari emoţii, au serbat şi elevii claselor primare ale liceului “Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni, care s-au pregătit ca la carte pentru acest eveniment.  Cu dispoziţie în suflet, copiii au recitat poezii, au cântat şi au dansat.  Şi colinde au răsunat la sărbătoare.  Jocurile şi dansurile nu i...
Societate
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, doar trei formațiuni vor accede în legislativ potrivit Barometrului Opiniei Publice, prezentat luni, 30 decembrie, într-o conferință de presă la IPN. Pentru Partidul Socialiștilor ar vota 27,6% dintre cetățeni. Partidul Acțiune și Solidaritate ar acumula 17,5% din voturile alegătorilor, iar Partidul Democrat – 7,4%.Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arca...
Societate
Mecanismul de plată automată a compensațiilor, pe care operatorii sistemelor de distribuție energiei electrice sunt obligați să le achite consumatorilor finali, în cazul depășirii numărului și duratelor admise ale deconectărilor, se amână pentru un an. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificări în acest sens la Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice, transmite IPN.Î...
Societate
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, susține că pentru anul 2020 este examinată oportunitatea diminuării potențiale, în continuare, a valorii instrumentelor de politică monetară. „Această oportunitate vizează crearea condițiilor monetare capabile să mențină inflația în intervalul de variație de ± 1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5% pe termen mediu. Astfel, prin țintirea inflației BNM atinge stabilitatea prețurilor”, a d...
Societate
În perioada sărbătorilor de iarnă, peste 3000 de polițiști vor asigura ordinea publică în țară. Aceștia vor supraveghea locurile de agrement, târgurile de Crăciun, piețele și vor patrula traseele naționale, transmite IPN.Daniel Mazepa, șef al Secției Coordonarea Activității Poliției Comunitare al Inspectoratului General al Poliției, a recomandat părinților să nu lase copiii fără supraveghere nici acasă, nici în stradă, la evenimente publice, mai ales când...
Societate
Un bebeluș a fost recuperat din epava avionului care s-a prăbușit vineri în Kazahstan, accident soldat cu decesul a cel puțin 12 persoane. Avionul Bek Air transporta 93 de pasageri și cinci membri ai echipajului când a decolat de pe aeroport din Almaty, cel mai mare oraș din Kazahstan. Avionul care se îndrepta spre capitala Nur-Sultan „a pierdut altitudine în timpul decolării şi a lovit un gard din beton” înainte de a se izbi de o clădire cu două etaje, a...
Societate
Un bărbat din satul Sărăteni, raionul Hâncești, a murit într-un accident rutier produs aseară în apropierea satului Lăpușna raionul Hâncești. Alte două persoane au ajuns la spital, transmite IPN.Potrivit Marianei Beţivu, ofiţer de presă la Inspectoratul General al Poliţiei, preliminar de accident se face conducătorul unui automobil de model BMW. Este vorba despre un bărbat de 28 ani, din satul Pașcani, raionul Hâncești. Acesta a inițiat o depășire fără a s...