Lupta cu tortura în 2018 nu atestă progrese față de anii precedenți, raport

Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT) constată că lupta cu tortura în Republica Moldova pe parcursul anului 2018 nu atestă progrese față de anii precedenți, iar în privința unor aspecte se constată „înghețarea” sau chiar înrăutățirea situației. Penitenciarele continuă să fie suprapopulate și oferă condiții degradante pentru deținuți. Aprecierea a fost dată de Consiliu după ce a desfășurat vizite preventive și ad-hoc în locurile de detenție din țară. Datele au fost expuse în Raportul anual pentru anul 2018: „Situația privind prevenirea torturii în Republica Moldova”, prezentat astăzi, 15 iulie, în cadrul unei mese rotunde, transmite IPN.

Potrivit membrului CpPT, Dumitru Russu, condițiile materiale de detenție în majoritatea instituțiilor privative de libertate sunt sub standardele naționale și internaționale. În cadrul Izolatorului de detenție din cadrul Comenduirii Garnizoanei Chișinău din cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova lipsesc total garanțiile împotriva torturii sau altor rele tratamente.

Membrii Consiliului au constatat că deseori se aplică disproporționat forța fizică sau mijloacele speciale de către colaboratorii poliției la etapa de reținere a persoanelor. Reținuții nu sunt examinați medical la fiecare intrare și ieșire din penitenciar. Personalul medical nu este independent și nu respectă confidențialitatea datelor cu caracter medical. De asemenea, lipsesc mecanismele confidențiale de raportare a leziunilor corporale constatate, dar și cele de adresare a plângerilor confidențiale către procurori, către avocatul poporului sau către ONG-uri. Deținuții sunt informați formal despre drepturile pe care le au.

Membrii Consiliului au în raport cazul celor șapte profesori de origine turcă reținuți în data de 6 septembrie 2018 de către reprezentanții instituțiilor de forță din Republica Moldova și escortați în direcții necunoscute. CpPT, la data de 7 septembrie  2018, a desfășurat vizite ad-hoc în patru instituții unde, conform legii, pot fi  private de libertate persoanele străine după momentul reținerii, dar a constatat că cele șapte persoane nu au fost deținute în acele instituții.

Pe parcursul desfășurării vizitelor, s-au depistat mai multe cazuri individuale de presupuse rele tratamente în locurile de detenție. Despre aceste situații a fost informat avocatul poporului, care a sesizat și Procuratura Generală. Cazurile au fost preluate ulterior de Oficiul Avocatului Poporului.

Consiliul pentru Prevenirea Torturii a recomandat Parlamentului să se implice activ în monitorizarea și facilitarea implementării recomandărilor instituțiilor internaționale și naționale de profil privind respectarea drepturilor persoanelor de a nu fi supuse torturii și altor rele tratamente. Administrației Naționale a Penitenciarelor i se solicită să trateze egal și nediferențiat toate persoanele deținute în penitenciare, să informeze deținuții despre drepturile lor, dar și să îmbunătățească formarea profesională a personalului din penitenciare.

La data de 1 ianuarie 2019, în detenție erau 11 mii de persoane, în 61 de locuri de detenție.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
3 reviews august
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
Până pe 26 august, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33-35 de grade, spun meteorologii. Din cauza lipsei ploilor și a codului galben de caniculă anunțat, în râurile și lacurile de acumulare din țară, în intervalul 20-28 august, se menține fenomenului de secetă hidrologică. „Solicităm agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă”, au avertizat meteorologii. Săptămâna viitoare, temperaturile ridicate...
Societate
În perioada 2008-2019, din sistemul educaţional din municipiu Chişinău au plecat peste hotare, împreună cu familia, 17 318 copii. Această cifră constituie echivalentul a cel puţin 20 de instituţii de învăţământ. Doar în opt luni ale anului curent, din municipiu au plecat peste hotarele țării 1 468 de elevi, comparativ cu 907 elevi – pe parcursul anului 2009. Datele au fost prezentate la Forumul cadrelor didactice din municipiul Chișinău, desfășurat de cătr...
Societate
Alimentarea la stațiile PECO a buteliilor de uz casnic cu gaze petroliere lichefiate nu este permisă conform prevederilor legislației în vigoare. Despre aceasta precizează Ministerul Economiei, într-un răspuns Agenției de presă IPN ca urmare a mai multor sesizări de la cetățeni privind imposibilitatea de a-și încărca buteliile cu gaz pentru aragazuri casnice la benzinării.Astfel, potrivit Ministerului Economiei, îmbutelierea gazelor în butelii de uz casnic...
Societate
În prima jumătate a anului curent, au fost date în exploatare 3676 de apartamente și case individuale de locuit, cu suprafaţa totală de peste 270 de mii de metri păstrați. Numărul locuințelor este în creştere cu peste 30%, față de primul semestru al anului trecut, informează Biroul Naţional de Statistică, citat de IPN.Potrivit BNS, în mediul urban au fost date în exploatare 3287 de locuințe, cu 29,4% mai mult față de ianuarie-iunie 2018. În mediul rural, î...
Societate
Contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău trebuie reziliat, iar dreptul de gestionare trebuie să fie întors statului. Acest lucru este posibil întrucât există bănuieli rezonabile că au fost prejudiciate interesele statului. Mai mult, există bănuieli rezonabile că o parte din banii investiți la aeroport provin din frauda bancară. Declarațiile aparțin președintelui Igor Dodon și au fost făcute după ședința Consiliului Suprem de Securit...
Sport
Medalia de bronz a Campionatului European de seniori, desfășurat anul trecut în Rusia, i-a fost atribuită luptătorului de stil greco-roman Daniel Cataraga, transmite IPN.Asta după ce adversarul său din meciul pentru medalia de bronz al categoriei de greutate 77 kg, georgianul Iuri Lomadze a fost depistat pozitiv la controlul anti-doping. Cataraga a pierdut acea luptă cu 6-15.Atunci, la Europenele de la Kaspiisk medalie de bronz pentru Moldova a mai cucerit...
Moldova Plus
Accidentul de la Cernobâl a afectat fizic și emoțional sute de mii de oameni. Acesta a creat frica de radiație - ceva ce nu vezi, nu auzi, nu simți și de care nu prea știi cum să te protejezi. Vrei să afli mai multe despre accident și ce lecții avem de învățat? Apasă butonul albastru!
Societate
Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi pe care creștinii ortodocși trebuie să le țină de-a lungul anului bisericesc. Acesta a început pe data de 14 august și se va încheia pe data de 28 august.Acest post reprezintă unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioșii trebuie să le țină de-a lungul anului. Ca durată, este mai scurt decât Postul Paștelui și cel al Crăciunului.Eugen Baluţa preotul bisericii Sfinţ...
Societate
În iulie, creditele noi acordate au constituit 2 850,4 milioane de lei, în creștere cu 14,9% față de aceeași lună a anului trecut. Ponderea creditelor acordate în moneda națională a reprezentat 72,7%, a celor în valută – 27,3%. Cele mai atractive au fost creditele acordate pe termene de la doi până la cinci ani, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naţionale a Moldovei.50,1% din creditele acordate în moneda națională au fost accesate de persoane juri...