Cadavrul unei femei a fost găsit într-o mașină din sectorul Botanica

Cadavrul unei femei, cu urme de moarte violentă, a fost găsit în seara zilei de 10 iulie în propriul automobil, parcat pe o stradă din sectorul Botanica. Informația a fost confirmată pentru IPN de către Natalia Stati, ofițer de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Potrivit Nataliei Stati, în seara zilei de 9 iulie, rudele femeii de 32 de ani au alertat poliția. Acestea au spus că femeia a plecat dimineața cu automobilul din proprietate personală și nu s-a mai întors. „În seara zilei de 10 iulie, în urma cercetărilor întreprinse, automobilul a fost depistat pe o stradă aflată tot în sectorul Botanica. La fața locului s-a deplasat o grupă operativă a Inspectoratului de Poliție, care a depistat cadavrul femeii în automobil”, a spus Natalia Stati. Aceasta a specificat că automobilul era plasat pe altă stradă decât cea pe care era parcat în mod obișnuit.

Ofițerul de presă a precizat că medicul legist care a fost solicitat a găsit urme de violență pe trupul neînsuflețit al femeii. Urmează ca expertiza medico-legală să stabilească cauza exactă a morții, precum și perioada când a intervenit decesul.

„Organele de urmărire penală vor întreprinde toate măsurile pentru identificarea făptașului sau a făptașilor”, a declarat Natalia Stati. Aceasta a mai spus că a fost deschisă o cauză penală pentru omor intenționat, iar făptașii riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau chiar detenție pe viață.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
5 views în octombrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Politică
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7494 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5970 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.4025 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.9284 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.7886 D.S.T. 960 XDR 1 24.0600 Denar macedonian 807 MKD 10 3.1507 Dinar kuweitian 414 KWD 1 57.8600 Dinar sirb 941 RSD 100 16.5000 Dirham E.A.U. 784 AED 1 4.7892 Dolar Hong Kong 344 HKD 1 2.2426 Dolar S.U.A. 840 USD 1 17.5906 Dolar australian 036 AUD 1 11.8991 Dolar canad...
Politică
Dezbateri electorale, candidaţii la funcţia de primar al or. Nisporeni
Politică
Transmisiune LIVE: Dezbateri electorale, candidaţii la funcţia de primar al or. Nisporeni
Societate
De la 1 ianuarie 2020, toate încasările din impozitul pe venitul persoanelor fizice ar putea rămâne în bugetele primăriilor din localitățile rurale. Un proiect în acest sens a fost prezentat în cadrul unei ședințe la Guvern. În prezent, 75% din încasările din impozitul pe venit al persoanelor fizice rămâne în gestiunea autorităților locale.Potrivit ministrului finanțelor, Natalia Gavrilița, adițional, din bugetul de stat, vor fi compensate din impozitul pe...
Societate
Peste 12,7 mii de cetățeni au primit, în primele nouă luni ale anului curent, semnături electronice de la Centrul de înregistrări al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”. Potrivit CTIF, semnătura electronică devine tot mai solicitată, numărul fiind în creștere, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 11,6%. Totodată, în această perioadă, numărul cetățenilor care și-au reînnoit certificatul cheii publice a alcătuit 11,2...
Societate
Colecția de hrisoave a Bibliotecii Naționale, circa 200 de documente care reflectă viața economică, socială, politică și culturală a Basarabiei din perioada țaristă – 1812-1918, a fost restaurată. Actele conservate au fost expuse în cadrul unei expoziții organizate cu ocazia încheierii proiectului „Hrisoavele basarabene și alte documente istorice din secolul 19”, finanțat de către Ambasada SUA, prin intermediul Fondului Ambasadorilor pentru Conservarea Cul...
Sport
Moldova și Andorra se vor întâlni în această seară pentru a șasea oară într-un meci direct. Până acum, tricolorii au obținut patru victorii, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.În actuala campanie preliminară pentru EURO 2020, selecționata Moldovei a învins la Chişinău cu 1-0 reprezentativa Andorrei. Autorul singurului gol, Igor Armaș, nu va juca în Andorra din cauza accidentării. Din același motiv a rămas acasă și mijlocașul echipei Zimbru, Eugeniu Si...
Societate
Secţia Situații Excepționale Nisporeni a beneficiat de o autospecială de intervenție. Pe lângă acesta, salvatorii din Nisporeni au primit şi echipament performant pentru  lichidarea consecinţelor accidentelor de circulaţie, dar şi a incendiilor. Donația  vine din partea  Scoţiei, în urma unei colaborări de lungă durată cu ţara noastră.  IGOR JOSAN, ŞEFUL SERVICIULUI PROTECŢIE SECŢIA SITUAŢII EXCEPŢIONALE NISPORENI: “Din anul 2009, noi conlucrăm cu organiza...
Politică
Dezbateri electorale, candidaţii la funcţia de deputat in circumscriptia nr.17 Nisporeni