Munceşti peste program? Rişti un accident vascular cerebral

Lucratul peste program creşte riscul de accident vascular cerebral, arată un nou studiu publicat în jurnalul Asociaţiei Americane a Inimii. Cercetătorii au analizat datele unui grup francez în anul 2012 la care au participat 143,592 de persoane. Dintre acestea, 1,224 au suferit accidente vasculare cerebrale de-a lungul timpului şi 29% sau 42,542 dintre participanţi au lucrat peste program.
Dintre cei care lucrau peste program (aspect pe care studiul îl defineşte ca a lucra peste 10 ore pentru cel puţin 50 de zile pe an), 29% aveau un risc crescut al accidentelor vasculare, iar cei care au lucrat timp de 10 ani peste program riscau cu 45% să sufere un accident vascular cerebral.
Jeff Hiserodt, un bărbat în vârstă de 42 de ani care obişnuia să lucreze peste 60-65 de ore pe săptămână în vânzări, a suferit un accident vascular cerebral masiv în urmă cu un an şi jumătate, fără să se aştepte la aşa ceva luând în considerare vârsta şi starea lui stabilă de sănătate.
”Am avut un cheag de sânge chiar în spatele ochiului drept. Am paralizat pe partea stângă şi am orbit”, le-a povestit bărbatul jurnaliştilor de la ABC News.
În ciuda rezultatelor studiului, oamenii nu ar trebui să se panicheze, în special persoanele care sunt suprasolicitate si stresate. În fond, fiecare loc de muncă vine la pachet cu stresul şi task-urile zilnice, dar dacă simţi că nu este un loc ideal pentru sănătatea ta, atunci trebuie să faci ceva în privinţa asta.

Pentru a evita accidentele vasculare cerebrale trebuie să ai grijă la stilul de viaţă pe care îl ai, iar asta înseamnă în primul rând o alimentaţie sănătoasă şi corespunzătoare, dar şi activitate fizică regulată, cel puţin 30 de minute pe zi. Astfel, vei evita creşterea tensiunii arteriale, creşterea colesterolului sau apariţia problemelor cardiace.
albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
2 views în octombrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Politică
Dezbateri electorale, candidaţii la funcţia de primar al or. Nisporeni
Politică
Transmisiune LIVE: Dezbateri electorale, candidaţii la funcţia de primar al or. Nisporeni
Societate
De la 1 ianuarie 2020, toate încasările din impozitul pe venitul persoanelor fizice ar putea rămâne în bugetele primăriilor din localitățile rurale. Un proiect în acest sens a fost prezentat în cadrul unei ședințe la Guvern. În prezent, 75% din încasările din impozitul pe venit al persoanelor fizice rămâne în gestiunea autorităților locale.Potrivit ministrului finanțelor, Natalia Gavrilița, adițional, din bugetul de stat, vor fi compensate din impozitul pe...
Societate
Peste 12,7 mii de cetățeni au primit, în primele nouă luni ale anului curent, semnături electronice de la Centrul de înregistrări al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”. Potrivit CTIF, semnătura electronică devine tot mai solicitată, numărul fiind în creștere, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 11,6%. Totodată, în această perioadă, numărul cetățenilor care și-au reînnoit certificatul cheii publice a alcătuit 11,2...
Societate
Colecția de hrisoave a Bibliotecii Naționale, circa 200 de documente care reflectă viața economică, socială, politică și culturală a Basarabiei din perioada țaristă – 1812-1918, a fost restaurată. Actele conservate au fost expuse în cadrul unei expoziții organizate cu ocazia încheierii proiectului „Hrisoavele basarabene și alte documente istorice din secolul 19”, finanțat de către Ambasada SUA, prin intermediul Fondului Ambasadorilor pentru Conservarea Cul...
Sport
Moldova și Andorra se vor întâlni în această seară pentru a șasea oară într-un meci direct. Până acum, tricolorii au obținut patru victorii, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.În actuala campanie preliminară pentru EURO 2020, selecționata Moldovei a învins la Chişinău cu 1-0 reprezentativa Andorrei. Autorul singurului gol, Igor Armaș, nu va juca în Andorra din cauza accidentării. Din același motiv a rămas acasă și mijlocașul echipei Zimbru, Eugeniu Si...
Societate
Secţia Situații Excepționale Nisporeni a beneficiat de o autospecială de intervenție. Pe lângă acesta, salvatorii din Nisporeni au primit şi echipament performant pentru  lichidarea consecinţelor accidentelor de circulaţie, dar şi a incendiilor. Donația  vine din partea  Scoţiei, în urma unei colaborări de lungă durată cu ţara noastră.  IGOR JOSAN, ŞEFUL SERVICIULUI PROTECŢIE SECŢIA SITUAŢII EXCEPŢIONALE NISPORENI: “Din anul 2009, noi conlucrăm cu organiza...
Politică
Dezbateri electorale, candidaţii la funcţia de deputat in circumscriptia nr.17 Nisporeni
Societate
Pompieri și salvatori ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt instruiți cum să acorde primul ajutor medical. Instruirile sunt moderate de formatori ai Ordinului medical maltez din Polonia, în cadrul unui proiect de dezvoltare a capacităților de acordare a primului ajutor calificat. Primii 20 de pompieri și salvatori instruiți au primit, astăzi, certificatele de absolvire. În total, 120 de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru S...