Raportul Kroll 2 va fi publicat astăzi, nu și lista beneficiarilor

Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar și investigarea fraudei bancare a decis că va publica, pe parcursul zilei de astăzi, 4 iulie, cel de-al doilea raport Kroll 2 (în limba engleză). Nu va fi publicată deocamdată cea mai importantă anexă – lista finală a beneficiarelor. Despre aceasta a anunțat președintele Comisei, Alexandru Slusari, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Deputatul a declarat că membrii Comisiei au avut o întrevedere cu reprezentanții Kroll. Compania este reticentă față de oportunitatea publicării acestui raport, din varii motive, dar niciodată nu a creat obstacole în acest sens.

Alexandru Slusari a menționat că, miercuri, comisia de anchetă a decis unanim publicarea raportului, în pofida poziției Procuraturii Generale. Raportul urmează să fie expediat astăzi presei, însă cu anumite hașurări pe informații care conțin denumirea unor bănci din străinătate, la solicitarea BNM. Și aceasta întrucât colaborarea cu ele continuă și există șanse să fie recuperate anumite surse financiare.

„Cu părere de rău, acest raport pe care noi l-am obținut nu conține cea mai importantă anexă. Deocamdată. Încă nu am intrat în posesia acestei anexe. Anexa pentru care există cel mai mare interes – lista finală a beneficiarelor”, a declarat deputatul. „Din 22 martie 2018, lista se află la Procuratura Generală și aceasta demult urma să acționeze și să o publice”, a mai spus Alexandru Slusari.

Potrivit deputatului, în discuția cu reprezentanții companiei Kroll a primit confirmarea că, dacă în 2015 se pornea imediat recuperarea banilor, nu prin acțiuni de urmărire penală mimate, ar fi fost posibil de recuperat o sumă semnificativă din ce a fost sustras din sistemul bancar. „Anume din cauza tărăgănării din partea organelor de anchetă, suntem unde suntem. Hoții au avut posibilitatea de a ascunde urmele și de a valorifica banii furați”, declarat Alexandru Slusari.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
3 reviews în iulie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
Doi cetățeni moldoveni au murit, marți seara, într-un accident rutier produs pe traseul Odesa-Reni, lângă comuna Petrodolînske, regiunea Ovidiopol, după ce mașina în care se aflau s-a lovit frontal cu un alt automobil, transmite IPN.Potrivit Poliției din Odesa, accidentul a avut loc în jurul orei 20.00. Ca urmare a accidentului, șoferul unuia dintre automobile, din regiunea transnistreană, și pasagerul său, cetățean al Republicii Moldova, au murit la fața...
Sport
Atleta Alexandra Emilianov a cucerit medalia de argint la Campionatul European Under 23, care s-a desfășurat în Suedia. Sportiva de 19 ani a concurat la proba aruncarea discului și a înregistrat rezultatul 57,30 metri, transmite IPN.Primul loc a fost ocupat de croata Marija Tolj (62,76 metri), în timp ce germana Annina Brandenburg s-a clasat pe locul 3 (56,52 metri).Pentru Alexandra urmează Campionatul European pe echipe din Macedonia și Campionatul Mondia...
Sport
Sheriff a ratat calificarea în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Echipa din Tiraspol a câștigat meciul retur din deplasare cu Saburtalo Tbilisi, scor 3-1. În faza următoare a competiției a ajuns însă formația georgiană, grație victoriei din prima manșă cu 3-0, transmite IPN.Sheriff a început excelent partida din Georgia și în primele 10 minute a înscris de trei ori, prin Latifi, Margvelașvili (autogol) și Tambe. Saburtalo a redus din diferență în...
Societate
Casa Națională de Asigurări Sociale face publică lista agenților economici care nu au ridicat de la casele teritoriale o parte din carnetele de muncă ale angajaților. În acest context, CNAS se adresează către contribuabili să vină la structurile teritoriale și să ridice carnetele de muncă, transmite IPN.Într-un comunicat de presă emis de instituție se menționează că, în conformitate cu o hotărâre de Guvern, CNAS a fost responsabilă de scanarea carnetelor d...
Economie
Anul 2018 a fost unul reușit pentru activitatea Băncii Naționale a Moldovei, instituția făcând pași importanți care au dus la schimbarea radicală a sistemului bancar. Declarația aparține guvernatorului BNM, Octavian Armașu, și a fost făcută pe 17 iulie, la prezentarea raportului anual la ședința Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului. Potrivit raportului, băncile sunt mult mai bine guvernate, fiind eliminate riscurile unor noi fraude, transmit...
Societate
Trei pompe noi și cinci convertizoare de frecvență vor fi montate de către Termoelectrica la Centrala Electrică cu Termoficare, Sursa I, în cadrul lucrărilor de modernizare planificate. Va fi modernizată și pompa de alimentare a cazanului din cadrul sursei întâi, care a fost pusă în funcțiune în 1976, se menționează într-un comunicat de presă al întreprinderii, citat de IPN.Potrivit comunicatului, lucrările sunt executate pe etape și presupun demontarea un...
Sănătate
Un copil de 11 ani din municipiul Chișinău a fost internat în stare extrem de gravă la Spitalul clinic municipal de boli contagioase de copii, fiind diagnosticat cu rabie.Solicitată de IPN, vicedirectorul Spitalului, Stela Cornilova, a declarat că băiatul a fost internat în Secția de reanimare, pe 12 iulie. Se cunoaște că a fost în contact cu câinii. Urmă de mușcătură nu are, dar putea contracta virusul printr-o zgârietură, contactând cu saliva animalului...
Politică
În Republica Moldova, va conta implementarea intențiilor expuse în programul noului Guvern. Vor conta schimbările reale pe care acestea le va produce. În acest spirit vom continua sprijinirea procesului de reformă”, a declarat înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, în cadrul unor dezbateri în Parlamentul European privind situația în Republica Moldova.Potrivit oficialului european, este îmbucurător faptul...
Economie
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7762 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6586 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.4012 Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.0667 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.8834 D.S.T. 960 XDR 1 24.4365 Denar macedonian 807 MKD 10 3.2268 Dinar kuweitian 414 KWD 1 58.1023 Dinar sirb 941 RSD 100 16.8665 Dirham E.A.U. 784 AED 1 4.8164 Dolar Hong Kong 344 HKD 1 2.2629 Dolar S.U.A. 840 USD 1 17.6904 Dolar australian 036 AUD 1 12.4284 Dolar canad...