Tur pe biciclete în scop caritabil, în Moldova și România

O cursă de ciclism pentru amatori, destinată strângerii de fonduri pentru îngrijirea paliativă a persoanelor care suferă de boli incurabile, va avea loc la jumătatea lunii iunie. Organizatoarea cursei este Hospice of Hope Moldova, organizație care își propune ca în urma evenimentului să colecteze donații în valoare de cel puțin 500 de euro pentru a dezvolta serviciile de îngrijire paliativă în regiunile Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al organizației, Hospice Bike Tour 2019 oferă șansa celor care suferă de boli incurabile și condiții limitatoare de viață în regiunile Republicii Moldova să trăiască cu demnitate și fără durere.

Cursa de ciclism, care va avea startul pe 14 iunie și va ajunge la final pe 18 iunie, se va desfășura pe trasee din Republica Moldova și România. Startul va fi dat la Chișinău, urmând ca bicicliștii să pedaleze până la Iași, apoi la Gura Humorului, Lacul Bicaz, Miercurea Ciuc, Brașov. În timpul cursei, se va trece pe lângă locuri precum Pietrele Doamnei, coborând pe versantul drept al Lacului Izvorul Muntelui și parcurgând Transrarăul – al treilea cel mai frumos drum montan din România. Pe 19 iunie este programată întoarcerea la Chișinău.

Traseul are o lungime de 700 de km și, potrivit Ralucăi Muntean, manager pe țară Hospices of Hope Moldova și Albania, reprezintă o provocare pentru echipa organizației și pentru participanți.

„Sunt mândră că am ajuns la această ediție a #HospiceBikeTour – o mare provocare pentru echipă și participanți. Și în acest an, bicicliștii amatori vor parcurge un traseu de poveste în Moldova și România. Ceea ce poate părea doar o vacanță activă, este, de fapt, speranța pentru o viață demnă și fără durere a celor care se confruntă cu o boală incurabilă, în regiunile Republica Moldova. Vreau să-i îndemn pe toți amatorii de ciclism să accepte provocarea #HospiceBikeTour2019. Iar pe cei ce nu pot participa, îi încurajez să ne ajute să readucem speranța în viețile pacienților noștri, cu o mică donație”, a menționat Raluca Muntean, citată în comunicat.

Rețeaua de îngrijire paliativă integrează cinci echipe mobile, multidisciplinare, care prestează servicii de asistență medico-socială la domiciliu în regiunile Soroca, Ocnița, Orhei, Taraclia și Cahul, persoanelor care se confruntă cu o boală incurabilă sau condiții limitatoare de viață. Toate serviciile oferite sunt gratuite pentru beneficiarii acestora.

De la lansarea proiectului „Rețeaua Națională de Servicii de Îngrijire Paliativă”, peste 700 de persoane au beneficiat de servicii calitative de îngrijire paliativă, peste 15 mii de vizite și consultații au fost efectuate, peste 40 de persoane au fost instruite în diferite aspecte ale îngrijirii paliative și peste o mie de persoane au primit ajutor umanitar sub forma de pungi pentru stomă și accesoriile necesare.

Cei care doresc să participe la cursă se pot înscrie la adresa https://hospicesofhope.md/hospicebiketour. Persoanele care vor să contribuie în calitate de donator sau sponsor al evenimentului, pot contacta organizatorii pe Facebook, la adresa electronică [email protected] sau la numerele de telefon +373 22 022 118 / +373 60 394 306.

ALBASAT
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
8 views în decembrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Societate
În data de 3 decembrie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Cu acest prilej, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Nisporeni sub egida Consiliului Raional a organizat o masă rotundă unde au participat câteva zeci de oameni cu nevoi speciale. În cadrul evenimentului s-au pus în discuţie problemele cu care se confruntă aceste persoane, dar şi cum pot fi ajutate ca să devină parte integrantă din societat...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisp... https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigi...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Condiţii ma bune de igienă şi sanitaţie pentru elevii liceului teoretic Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni. În incinta instituţiei se construiesc două blocuri sanitare. Acestea vor fi date în exploatare până la sfârşitul anului.  Lucrările de construcţie au început acum o lună. Un bloc sanitar se amenajează la etajul 1, iar celălalt la etajul trei. Acum muncitorii tencuiesc pereţii şi podul. Ei dau asigurări că până cel târziu 15 decembrie, vor finisa to...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Politică
Relaţia R. Moldova cu Uniunea Europeană nu va fi afectată dacă guvernarea de la Chişinău va înfăptui reforme în beneficiul cetăţenilor. De această părere este fostul şef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană, Eugen Caras. Acesta a declarat că reprezentanţii UE urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă în ţara noastră.  EUGEN CARAS, FOSTUL ŞEF AL MISIUNII R.MOLDOVA PE LÂNGĂ UE: “Un lucru pe care UE mereu l-a spus este importanţa reformelor...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Politică
Bruxelles susţine R. Moldova în parcursul său european, doar că este nevoie să fie implementate reforme substanţiale. O declaraţie, în aces sens, a făcut Europarlamentarul, Dragoş Tudorache, care este şi raportorul pentru Republica Moldova al Parlamentului European. Oficialul a mai afirmat că îşi pune mari speranţe ca noul Guvern de la Chişinău să depună maxim efort pentru a apropia ţara noastră de Uniunea Europeană.  DRAGOŞ TUDORACHE,  EUROPARLAMENTAR: “N...
Societate
Şi-a găsit refugiul artistic de mai bine de cinci ani în afara ţării. Vorbim despre pictoriţa moldoveancă, Cezara Kolesnik, care şi-a creat un drum propriu în artă în inima Europei, oraşul  Bruxelles, din Belgia.  Picturile Cezarei Kolesnik sunt complexe şi pline de culoare. Cele mai multe dintre lucrările sale sunt dedicate copilăriei, pentru că, spune basarabeanca că în fiecare dintre noi există “copilul interior”, pe care trebuie să-l iubim. Nuanţele fo...