Subvenții pentru angajatorii care vor crea locuri de muncă noi

Agenții economici vot putea beneficia de o subvenție unică în mărime de cel puțin 40 de mii de lei, pentru fiecare loc de muncă creat pe parcursul anului 2019. Aceștia urmează să depună cererile de rezervare a subvenției până la data de 31 iulie, transmitea IPN.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, pentru a solicita subvenția unică, agenții economici trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii. Printre acestea se numără creșterea efectivului de salariați de cel puțin o sută de persoane. Salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele angajate nu trebuie să fie mai mic decât 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie. Alte criterii sunt menținerea posturilor de muncă create pentru cel puțin trei ani, precum și lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național.

Ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, susține că implementarea acestui mecanism de subvenționare a creării locurilor de muncă va contribui la stimularea investițiilor și la creșterea economică. „Acest instrument va conduce la sporirea nivelului ocupării forței de muncă și la creșterea plăților la buget consolidat, mai mult va diminua fenomenul achitării salariilor în plic, și respectiv, reducerea evaziunii fiscale”, a declarat Chiril Gaburici, citat într-un comunicat de presă al Ministerului.

Cererile de rezervare a subvenției pot fi depuse în scris sau expediate prin poșta electronică a Ministerului Finanțelor până la 31 iulie.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
18 reviews în iunie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
Abuzul de alimente ultraprocesate creşte riscul de boli cardiovasculare şi de deces, sugerează două studii europene efectuate în rândul a peste 120.000 de persoane şi publicate joi, relatează AFP. Noile studii, care deşi nu demonstrează o legătură de cauzalitate directă, întăresc argumentele studiilor anterioare care fac legătura dintre alimentele ultraprocesate şi un risc crescut de obezitate, hipertensiune arterială şi chiar cancere, potrivit Agerpres.Al...
Societate
O tânără diagnosticată cu autism va intra în istorie ca fiind prima concurentă cu o astfel de afecțiune care participă la concursul de frumusețe Miss Florida. Rachel Barcellona, în vârstă de 22 de ani, a crescut cu autism, iar mama ei, care este asistentă medicală a ajutat-o să-și depășească limitele. Tinerei i s-a spus, de mică, să-și „limiteze așteptările” în viață, potrivit CNN. „Mi s-a spus că nu o să termin nicio școală și că nu o să am niciun prieten...
Societate
Avioanele Boeing 737 MAX, consemnate în prezent la sol, ar putea zbura din nou începând cu jumătatea lunii august. Anunţul a fost făcut de şeful American Airlines, compania care are una dintre cele mai mari flote de acest tip de aeronave. Firma a estimat că pierderile generate de ţinerea avioanelor 737 MAX în hangare, între martie şi august, vor fi de 350 de milioane de dolari. Boeing aşteaptă acum ca actualizarea de software, menită să rezolve principala...
Societate
Autoritățile impun restricții de circulație pe drumurile naționale pentru transportul de mare tonaj. Greutatea unei unități de transport nu trebuie să depășească 20 de tone pentru zilele în care sunt prognozate temperaturi ce depășesc 30 de grade Celsius. Circulația vehiculelor de mare tonaj va fi interzisă între orele 10.00 și 20.00, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al Ministrului Economiei și Infrastructurii, măsura a fost luată pentru prev...
Societate
Tinerii din străinătate, care și-au făcut studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, au depus jurământul lui Hippocrates, în cadrul unei ceremonii organizate joi, 13 iunie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Cei aproape 300 de absolvenți din 13 de țări au jurat să vegheze sănătatea pacienților, indiferent de naționalitate, confesiune, etnie, apartenență politică sau statut social, transmite IPN.Absolvenții susțin că studiile...
Societate
Amintirile din perioada neagră a deportărilor staliniste din 12-13 iunie au adunat zeci de persoane la Monumentul „Trenul durerii” din Scuarul Gării. Cei veniți la mitingul prilejuit de împlinirea a 78 de ani de la deportările în masă au depus flori și au depănat amintiri, transmite IPN.Prezent la eveniment, președintele Asociației Republicane a Veteranilor de Război ai Armatei Române, Mihai Postovan, a relatat despre tragediile prin care a trecut el și fa...
Societate
Salvatorii instalează de astăzi, 13 iunie, puncte de reabilitare anticaniculă în cele cinci sectoare ale capitalei, dar și în municipiul Bălți, Cahul și Comrat. Oamenii pot veni aici pentru a bea apă și a se proteja de soare, transmite IPN.Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, corturile anticaniculă vor lucra zilnic de la ora 11.00 până la 18.00. În capitală acestea sunt amplasate în apropiere de centrul comercial „1000 de Mărunțușur...