Noi măsuri de susținere a populației din regiuna transnistreană

Cabinetul de miniștri a aprobat câteva acte normative, prin care se încearcă a soluționa, într-o manieră pozitivă, o serie de probleme actuale pe care le întâmpină locuitorii din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Astfel, au fost stabilite procedurile privind certificarea faptelor de stare civilă produse și consemnate în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender. Această decizie vine să completeze lista instrumentelor instituite de Guvern pentru a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale locuitorilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Vor putea fi supuse certificării nașterea persoanei, decesul, stabilirea paternității, schimbarea numelui/prenumelui, căsătoria și divorțul. Certificarea acestor fapte de stare civilă va putea fi realizată doar în condițiile în care producerea și consemnarea lor a avut loc în condiții similare celor prevăzute de legislația Republicii Moldova.

Prin urmare, cetățenii cu domiciliu în acest teritoriu, vor putea beneficia de acte de stare civilă eliberate de autoritățile constituționale, iar serviciile de resort vor fi prestate de subdiviziunile specializate ale Agenției Servicii Publice.

A fost, de asemenea, extins ,până la finele semestrului II al anului 2019, termenul de introducere a produselor petroliere prin punctul de trecere a frontierei „Novosaviţcaia-Cuciurgan”, cu asigurarea posibilității vămuirii acestor produse la postul vamal „Bender 2”. Acest termen poate fi sistat în cazul în care până la expirarea celor 6 luni va fi instituit controlul comun în punctul nominalizat.

Promovarea acestor acte normative este o dovadă că noile măsuri ale Guvernului Republicii Moldova vin să sprijine în continuare populația și agenții economici din regiune.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
9 reviews august
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi pe care creștinii ortodocși trebuie să le țină de-a lungul anului bisericesc. Acesta a început pe data de 14 august și se va încheia pe data de 28 august.Acest post reprezintă unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioșii trebuie să le țină de-a lungul anului. Ca durată, este mai scurt decât Postul Paștelui și cel al Crăciunului.Eugen Baluţa preotul bisericii Sfinţ...
Societate
În iulie, creditele noi acordate au constituit 2 850,4 milioane de lei, în creștere cu 14,9% față de aceeași lună a anului trecut. Ponderea creditelor acordate în moneda națională a reprezentat 72,7%, a celor în valută – 27,3%. Cele mai atractive au fost creditele acordate pe termene de la doi până la cinci ani, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naţionale a Moldovei.50,1% din creditele acordate în moneda națională au fost accesate de persoane juri...
Studii
Internetul niciodată nu va putea înlocui plăcerea de a răsfoi filele unei cărţi. Oricât de multă informaţie ne oferă internetul, cartea va rămâne principala sursă de informare.   Internetul sau lectura tradiţională? Cu această întrebare actuală i-am provocat pe bibiotecarii din Nisporeni.  În SUA, vânzările de cărţi digitale au crescut cu 120% într-un an, iar editura franceaza Hachette - una din cele mai cunoscute din lume - a semnat cu Google un partener...
Politică
Candidații la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie în circumscripțiile electorale uninominale nr.17, 33, 48 și 50 pot fi desemnați și se pot înregistra începând cu ziua de astăzi, 21 august.Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pentru a fi înregistrat, candidatul prezintă, alături de documentele prevăzute de cadrul normativ, liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători ce drept de vot din circumscripț...
Societate
15 copiii rămași fără ocrotire părintească, care vor merge în acest an în clasa I, au primit ghiozdane și rechizite din partea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, precum și alte cadouri din partea sponsorilor. În cadrul unui eveniment organizat la Primărie, copiii au recitat poezii și au cântat, transmite IPN.Potrivit Luciei Caciuc, șefa interimară a Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, în ghizdane copiii au...
Societate
Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore, în cazul deținerii poliței de asigurare pentru răspundere civilă auto internă, urmează să devină posibilă din luna septembrie, la șase luni de la publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial. Odată cu intrarea în vigoare, șoferii automobilelor implicate în accidentele minore ar putea ajunge la o înțelegere, semnând o constatare amiabilă, scăpând astfel de amenzi și puncte de penalizare, transmite...
Politică
În calitate de consilieri locali pot fi aleși cetățenii cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani și nu au restricții în a exercita dreptul de a alege și de a fi ales. În calitate de primar va putea fi ales cetățeanul care a împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 25 de ani și nu are restricții în a exercita dreptul de a alege și de a fi ales. Comisia Electorală Centrală a aprobat la ședința de astăzi, 20 augu...
Politică
Plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul „Destinat grupului/grupurilor inițiativă” pentru susținerea candidaților la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie, în patru circumscripții uninominale, este de aproape 70 de mii de lei. O hotărâre în acest a votat Comisia Electorală Centrală în ședința de astăzi, 20 august, transmite IPN.Plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în Fondul electoral al concurentului electoral...
Societate
Federația Rusă a majorat cu 1250 numărul de autorizații pentru transportul bilateral și tranzit de mărfuri acordate transportatorilor moldoveni și cu 100 – pentru transportul neregulat de pasageri, pentru trimestrul III al anului 2019. Totodată, pentru partea rusă contingentul existent a fost majorat cu 1000 de autorizații pentru transportul de mărfuri în și din țările terțe. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Comisiei mixte moldo-ruse în domeni...