O fată și un băiat și-au găsit sfârșitul într-o gaură de canalizare

Un băiat de 24 de ani și o fată de 21 de ani din satul Buciumeni, raionul Ungheni, au murit în această dimineață, după ce au căzut într-o gaură de canalizare plină cu apă.

Solicitată de IPN, Cristina Vicol, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Ungheni, a spus că incidentul a ajut loc în jurul orei 04.15. Un tânăr de 27 de ani din aceeași localitate a sunat la 112 și a informat că la intrarea în sat două persoane au căzut într-o gaură de canalizare cu apă şi sunt inconştiente.

La faţa locului, oamenii legii au depistat că este vorba de un tânăr de 24 de ani și o tânărăr de 21 de ani,  locuitori ai aceluiași sat. În cadrul investigațiilor s-a stabilit că aceștia se aflau într-un local din preajmă, unde consumau alcool. Tânăra a ieşit afară și,  din neatenție, a căzut în gaura de canalizare cu apă, adâncă de 5 metri.

Fata a strigat după ajutor, iar băiatul a vrut să o salveze, dar a căzut şi el. Mai multe persoane au încercat să-i scoată, însă nu au reuşit.

Poliția investighează cazul în cadrul unui proces penal.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
235 reviews în iunie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
Abuzul de alimente ultraprocesate creşte riscul de boli cardiovasculare şi de deces, sugerează două studii europene efectuate în rândul a peste 120.000 de persoane şi publicate joi, relatează AFP. Noile studii, care deşi nu demonstrează o legătură de cauzalitate directă, întăresc argumentele studiilor anterioare care fac legătura dintre alimentele ultraprocesate şi un risc crescut de obezitate, hipertensiune arterială şi chiar cancere, potrivit Agerpres.Al...
Societate
O tânără diagnosticată cu autism va intra în istorie ca fiind prima concurentă cu o astfel de afecțiune care participă la concursul de frumusețe Miss Florida. Rachel Barcellona, în vârstă de 22 de ani, a crescut cu autism, iar mama ei, care este asistentă medicală a ajutat-o să-și depășească limitele. Tinerei i s-a spus, de mică, să-și „limiteze așteptările” în viață, potrivit CNN. „Mi s-a spus că nu o să termin nicio școală și că nu o să am niciun prieten...
Societate
Avioanele Boeing 737 MAX, consemnate în prezent la sol, ar putea zbura din nou începând cu jumătatea lunii august. Anunţul a fost făcut de şeful American Airlines, compania care are una dintre cele mai mari flote de acest tip de aeronave. Firma a estimat că pierderile generate de ţinerea avioanelor 737 MAX în hangare, între martie şi august, vor fi de 350 de milioane de dolari. Boeing aşteaptă acum ca actualizarea de software, menită să rezolve principala...
Societate
Autoritățile impun restricții de circulație pe drumurile naționale pentru transportul de mare tonaj. Greutatea unei unități de transport nu trebuie să depășească 20 de tone pentru zilele în care sunt prognozate temperaturi ce depășesc 30 de grade Celsius. Circulația vehiculelor de mare tonaj va fi interzisă între orele 10.00 și 20.00, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al Ministrului Economiei și Infrastructurii, măsura a fost luată pentru prev...
Societate
Tinerii din străinătate, care și-au făcut studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, au depus jurământul lui Hippocrates, în cadrul unei ceremonii organizate joi, 13 iunie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Cei aproape 300 de absolvenți din 13 de țări au jurat să vegheze sănătatea pacienților, indiferent de naționalitate, confesiune, etnie, apartenență politică sau statut social, transmite IPN.Absolvenții susțin că studiile...
Societate
Amintirile din perioada neagră a deportărilor staliniste din 12-13 iunie au adunat zeci de persoane la Monumentul „Trenul durerii” din Scuarul Gării. Cei veniți la mitingul prilejuit de împlinirea a 78 de ani de la deportările în masă au depus flori și au depănat amintiri, transmite IPN.Prezent la eveniment, președintele Asociației Republicane a Veteranilor de Război ai Armatei Române, Mihai Postovan, a relatat despre tragediile prin care a trecut el și fa...
Societate
Salvatorii instalează de astăzi, 13 iunie, puncte de reabilitare anticaniculă în cele cinci sectoare ale capitalei, dar și în municipiul Bălți, Cahul și Comrat. Oamenii pot veni aici pentru a bea apă și a se proteja de soare, transmite IPN.Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, corturile anticaniculă vor lucra zilnic de la ora 11.00 până la 18.00. În capitală acestea sunt amplasate în apropiere de centrul comercial „1000 de Mărunțușur...