A fost publicat Codul deontologic al jurnalistului în versiune completată

Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, în versiune completată, a fost publicat pe pagina electronică a Consiliului de Presă. Propunerile de completare a Codului au fost elaborate de un grup de experți naționali și internaționali ai organizației Freedom House și au fost consultate cu profesioniștii din domeniul mass-media, reprezentanții asociațiilor obștești, alte persoane și organizații în cadrul a trei întâlniri publice care au avut loc în luna aprilie 2019, transmite IPN.

Versiunea completată a Codului deontologic al jurnalistului are 89 de articole și un preambul în care sunt formulate valorile profesiei de jurnalist. Codul este structurat în 7 capitole: Principii generale, Asigurarea acurateței informației, Protecția drepturilor omului, Jurnalistul și conflictul de interese, Tehnici și echipamente speciale de colectare a informațiilor, Obligații mutuale între jurnalist și angajator și Autoreglementare. Monitorizarea aplicării Codului și examinarea încălcării prevederilor lui revin Consiliului de Presă din Republica Moldova, care emite decizii de constatare și face recomandări.

Codul este în limbile română, rusă și engleză. Consiliul de Presă va edita pliante și postere cu conținutul Codului deontologic, care vor fi transmise redacțiilor, facultăților de jurnalism și altor persoane și organizații interesate.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
4 reviews în iunie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Cultură
Concertul de vară al Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, cu genericul „Muzica nu cunoaște hotare. Franz Schottky în ospeție la prieteni”, are loc duminică, 30 iunie, la ora 19.30, la Teatrul Verde din Chișinău. Într-un comunicat de presă al ambasadei, citat de IPN, se spune că împreună cu Franța și Polonia va fi sărbătorit, în cadrul Triunghiului de la Weimar, jubileul de zece ani a Parteneriatului Estic.Potrivit comunicatului, concertul din acest an...
Societate
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost acreditată de către Federația Mondială de Educație Medicală (World Federation for Medical Education - WFME). Universitatea a primit pe 19 iunie, certificatul de confirmare a acreditării internaționale pe un termen de cinci ani, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituției.Rectorul Universității, Ion Ababii, a declarat că, odată cu obținerea Certificatului de con...
Politică
Guvernul a avizat proiectul de lege care prevede excluderea scutirilor de TVA, accize și taxe vamale pentru mărfurile comercializate în magazinele duty free, amplasate la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.Gabriela Cuneva, secretar general de stat la Ministerul Finanțelor, a menționat că modificările respective au drept scop ajustarea tratamentului fiscal și vamal aferent mărfurilor introduse și comercializate pe teritoriul Republicii...
Politică
„Este decizia unui partid politic, este treaba lor ce fac”, astfel a comentat Maia Sandu decizia lui Vlad Plahotniuc de a se retrage de la conducerea Partidului Democrat. Prim-ministrul a răspuns astfel unei întrebări adresate la conferința de presă susținută după întâlnirea cu o delegație de europarlamentari, transmite IPN.„Noi sperăm ca în Republica Moldova să avem doar partide politice autentice, în care nu își au loc hoții care au comis abuzuri și ileg...
Politică
Valentina Buliga a fost demisă din funcția de director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat la ședința Guvernului luni, 24 iunie, transmite IPN.Premierul Maia Sandu a declarat că, până la numirea directorului general al CNAS, atribuțiile acestuia urmează să fie executate de către Tatiana Popa, care este vicepreședinta instituției.Valentina Buliga, care este membră a Partidului Democrat, a fost...
Politică
Noua ministră a justiției, Olesea Stamate, a depus jurământul și a fost prezentată colegilor de la minister în această dimineață, 24 iunie. Premierul Maia Sandu a remarcat că de noua ministră depinde cât de independentă, corectă și puternică va deveni justiția în Republica Moldova, transmite IPN.Maia Sandu a remarcat că  Olesea Stamate „este un om care vrea să contribuie și poate să contribuie la schimbarea lucrurilor în domeniul justiției”. Premierul cons...
Politică
Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, și-a depus mandatul de președinte al partidului. Vlad Plahotniuc a scris pe Facebook că le-a propus colegilor din formațiune să organizeze cât mai curând congresul partidului pentru a alege o nouă conducere și a aproba un nou program politic. Vlad Plahotniuc a mai scris că nu va candida la acest congres pentru vreo funcție în partid, transmite IPN.Vlad Plahotniuc susține că astfel vrea ca să fie clar faptul că...
Sport
Moldova are deja trei medalii la Jocurile Europene de la Minsk. Toate au fost cucerite de sambiști: argint prin Sabina Artemciuc și bronz prin Denis Tachii și Paulina Eșanu, transmite IPN.În drumul spre finala categoriei de greutate 60 kg, Sabina Artemciuc a trecut de georgianca Salome Abashidze și spaniola Jimenes Lopez Yaiza. În ultimul act, sportiva de 22 de ani a fost învinsă de reprezentanta gazdelor, Vera Harelikava.La 52 kg, Paulina Eșanu a cucerit...
Politică
Stanislav Pavlovschi a depus cerere de demisie din funcția de ministru al justiției în Guvernul condus de Maia Sandu. După revocarea lui Stanislav Pavlovschi, prim-ministra a înaintat propunerea ca în această funcție să fie numită Olesea Stamate, transmite IPN.Într-o postare pe Facebook, Stanislav Pavlovschi menționează că a primit propunerea de a deveni ministru al justiției de la conducerea Blocului ACUM ca pe o mare onoare. Și a considerat că va fi capa...