La Chișinău a început Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”

La Chișinău a început cea de a XI-a ediție a Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”. Astăzi și mâine, evenimentul are loc la Chișinău, iar pe 16 și 17 mai, în municipiul Iași, România. Ediția din acest an a fost deschisă cu depuneri de flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Directorul Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Claudia Balaban, a spus, solicitată de IPN, că Grigore Vieru, chiar dacă a plecat dintre noi, prin creația sa este prezent pretutindeni. Zeci de grădinițe, școli, licee și biblioteci îi poartă numele. Totodată, se organizează olimpiada de limbă română dedicată lui Grigore Vieru. „Cât de mult am face, tot puțin ar fi pentru Grigore Vieru. Toți trebuie să înțeleagă cât de valoroasă este creația lui Grigore Vieru pentru spiritualitatea noastră”, a spus Claudia Balaban.

Academicianul Mihai Cimpoi a menționat că organizarea Festivalului demonstrează că Grigore Vieru are o posteritate deosebită. Este citit, este studiat, admirat de cei mici și de cei mari, fiind poetul tuturor vârstelor. În opinia academicianului, dacă Grigore Vieru ar fi astăzi viu, ar spune că patriotismul nu trebuie declarat, nu trebuie țipat, ci trebuie trăit cu inima. „Grigore Vieru este o prezență reală în continuare”, a subliniat Mihai Cimpoi.

În cadrul ediției din acest an a Festivalului, va fi lansat un volum de versuri de Grigore Vieru traduse în italiană de către Francesco Altieri, din Torino, Italia. „Grigore Vieru este, înainte de orice, maestru absolut al limbii române. El a putut să folosească limba într-un mod perfect. Cu un cuvânt mereu a spus totul”, a remarcat traducătorul.

După depunerile de flori, activitățile organizate în cadrul Festivalului au continuat cu un colocviu cu genericul: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” și lansarea mai multor cărți de și despre Grigore Vieru. La fel, a avut loc și un medalion literar-artistic „Poezia lui Grigore Vieru – judecătorul valoric suprem” și expoziția de carte „Grigore Vieru în constelația lirei”. Către ora 18.00, este planificată Gala Premiilor Festivalului și un spectacol omagial la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.

Miercuri, la ora 10.00, în Sala Mică a Academiei de Științe, se va desfășura simpozionul științific „Grigore Vieru, destin înveșnicit în poezie”, iar către ora 13.00, în comuna Trușeni, în preajma Complexului monumental „Scriitorii Unirii”, va avea loc medalionul literar-artistic „Grigore Vieru – Poetul Unirii”. Joi și vineri, activitățile în cadrul Festivalului vor continua în municipiul Iași, România.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
12 reviews în iulie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT) constată că lupta cu tortura în Republica Moldova pe parcursul anului 2018 nu atestă progrese față de anii precedenți, iar în privința unor aspecte se constată „înghețarea” sau chiar înrăutățirea situației. Penitenciarele continuă să fie suprapopulate și oferă condiții degradante pentru deținuți. Aprecierea a fost dată de Consiliu după ce a desfășurat vizite preventive și ad-hoc în locurile de detenție din țară....
Societate
Două femei și un bărbat au fost condamnate la închisoare, ultimul cu suspendare, fiind învinuiți că au racolat mai mulți locuitori ai raioanelor Comrat și Basarabeasca pe care, prin înșelăciune, i-au transportat la filialele unor bănci comerciale și au perfectat credite pe numele lor. Inculpații au înșelat zece persoane, toate din familii social vulnerabile, o parte dintre care erau pensionari. Suma prejudiciului adus acestora fiind de peste 80 de mii de l...
Societate
Blocul de la Otaci, unde la 19 iunie s-a prăbușit o scară cu 12 apartamente, a fost demolat. Lucrările au durat aproape o lună. De astăzi, 15 iulie, muncitorii vor evacua deșeurile rămase în urma demolării, se spune într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, citat de IPN.Potrivit IGSU, senzorul de stabilitate cu laser este aplicat pe o rază de 30 de metri de la locul producerii prăbușirii. Această procedură permite ve...
Politică
Partidul Liberal va participa în alegerile locale din 20 octombrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței lărgite a Consiliului Republican al PL, la care au participat primarii și aleșii locali, desfășurată duminică, 14 iulie, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, PL a decis să participe în alegerile locale „ca o alternativă sănătoasă pentru electoratul pro-european și unionist, diferită de oferta puterii: o republică bicoloră AC...
Politică
Fostul premier Iurie Leancă, fosta conducere a Băncii Naționale și mai mulți deputați din actualul Parlament vor fi convocați săptămâna viitoare la Comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă susținută pe 15 iulie de vicepreședintele legislativului, Alexandru Slusari, președinte al comisiei, transmite IPN.În informarea săptămânală despre activitatea comisiei, Alexandru Slusari a afirmat că speră c...
Economie
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7805 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6766 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.4085 Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.0798 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.8948 D.S.T. 960 XDR 1 24.5576 Denar macedonian 807 MKD 10 3.2487 Dinar kuweitian 414 KWD 1 58.3315 Dinar sirb 941 RSD 100 16.9695 Dirham E.A.U. 784 AED 1 4.8333 Dolar Hong Kong 344 HKD 1 2.2690 Dolar S.U.A. 840 USD 1 17.7526 Dolar australian 036 AUD 1 12.4082 Dolar canad...
Societate
Principalul suspect în săvârșirea omorului unei femei de 32 de ani, găsită săptămâna trecută pe o stradă din sectorul Botanica, pe bancheta unui automobil, a fost identificat și dat în căutare, iar imediat ce va fi găsit va fi deferit justiției. Anunțul a fost făcut de către ministrul afacerilor interne, Andrei Năstase, în cadrul unui briefing de presă, duminică, 14 iulie, transmite IPN.Potrivit ministrului, operațiunea de identificare a suspectului a fost...
Societate
Lucrările pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, pe toate cele șapte tronsoane, au început. Despre aceasta a anunțat ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, pe o rețea de socializare, citat de IPN.Astfel, au loc lucrări de împrăștiere si nivelare a primului strat de piatră, decopertare a solului fertil, lucrări de terasare sub fundații și ziduri de sprijin etc.Contractele de achiziție de lucrări aferente realizării gazoductului...
Sport
Simona Halep a câștigat, sâmbătă, Turneul de la Wimbledon pentru prima oară în carieră, în finala contra Serenei Williams, scor 6-2, 6-2. Organizatorii turneului au publicat pe contul de YouTube rezumatul meciului de vis pentru româncă. Simona Halep a fost de departe cea mai bună jucătoare de la Wimbledon. Cu doar un set pierdut în cele şapte meciuri disputate la Londra (în fața Mihaelei Buzărnescu), a fost la un minut distanţă de cea mai rapidă victorie î...