Înțelegerea amiabilă în cazul accidentelor minore. Când intră în vigoare noile prevederi

Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore, în cazul deținerii poliței de asigurare pentru răspundere civilă auto internă, va deveni posibilă din luna septembrie, la șase luni de la publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial. Pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde”, procedura se va aplica după expirarea a 24 de luni, adică de la începutul anului viitor.

Proiectul a fost votat în lectură finală la începutul lunii octombrie 2018, dar nu a fost promulgat de șeful statului și, respectiv, a fost remis Parlamentului spre reexaminare. Ulterior, prin hotărârea din 11 februarie 2019, Guvernul a declarat angajarea răspunderii sale asupra unui proiect de lege similar, prezentându-l Parlamentului pentru a fi supus procedurii prevăzute în Constituție. Ca urmare a acestei proceduri constituționale, proiectul respectiv s-a considerat adoptat, iar actul legislativ a fost promulgat de către președintele Republicii Moldova prin decretul din 28 februarie 2019. Ulterior, a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 8 martie 2019, se menționează într-un răspuns oferit de executiv Agenției de presă IPN.

Pentru a asigura aplicarea efectivă a actului legislativ, Guvernul și Comisia Națională a Pieței Financiare, în termen de patru luni de la data publicării legii, urmează să aducă actele lor normative în concordanță cu aceasta.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
14 reviews august
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
Deputații au votat, în două lecturi, modificări la Legea privind deșeurile, potrivit căror incinerarea deșeurilor pe teritoriul Republicii Moldova se va realiza în condiții controlate riguros. Totodată, au votat un amendament care interzice incinerarea sau co-incinerarea anvelopelor uzate, întregi și tăiate, transmite IPN.Potrivit proiectului, amplasarea instalațiilor de incinerare și co-incinerare pe teritoriul țării va fi strict reglementată, iar proiect...
Societate
Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează, începând cu 16 august 2019, o monedă metalică de circulație cu caracter comemorativ. Aceasta are valoarea nominală de 10 lei și este lansată cu ocazia sărbătorii naționale „Limba noastră”, celebrată la 31 august, transmite IPN.Noua monedă va circula în paralel cu bancnota de 10 lei și moneda metalică cu aceeași valoarea nominală, inclusiv cea cu caracter comemorativ emisă în anul 2018, când s-au împlinit 25 de ani...
Politică
Președintele Igor Dodon a promulgat în regim de urgență Legea 113 din 15 iunie 2019 pentru modificarea unor acte legislative, care are drept scop anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional, pe liste de partid. Despre aceasta a anunțat șeful statului pe pagina sa de Facebook, transmite IPN.Președintele menționează că Legea conține și un șir de prevederi care au menirea de a îmbunătăți sistemul electoral proporțional....
Societate
Trei cele mai traversate puncte de trecere vamală („Sculeni-Sculeni”, „Leușeni-Albița” și „Giurgiulești-Giurgiulești”) vor fi modernizate în cadrul unui proiect integrat în Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de guvernele celor două state.Solicitată de IPN, Olesea Pușcașu, ofițer de presă la Serviciul Vamal, a remarcat că are loc pregătirea caietului de sarcini, după care va fi lans...
Moldova Plus
Ce se întâmplă cu organismul uman când nu primește hrană? Creierul declanșează mecanisme puternice de supraviețuire, iar omul va dori să mănânce cu orice preț.Pe vremea foametei organizate din 46-47, în Moldova Sovietică, se mânca orice: lobodă, coajă de stejar, țiștari, scoici, șerpi, șoareci. În cele 150-170 de zile de foame, atât cât se poate trăi fără o sursă de mâncare constantă și sănătoasă, schimbările fizice și psihice ale organismului uman sunt ul...
Sport
Tenismenul moldovean Radu Albot nu a reușit calificarea în turul trei al turneului Masters 1000 de la Cincinnati.El a fost învins de argentinianul Diego Schwartzman, locul 24 mondial, scor 4-6, 2-6. Partida a durat o oră și 32 de minute. Anterior, Albot l-a învins pe croatul Marin Cilic, numărul 18 mondial, scor 6-4, 7-6.La dublu, Radu Albot împreună cu rusul Karen Khachanov au fost eliminați de perechea Christian Garin - Benoit Paire, scor 6-7, 4-6. Urmăr...
Societate
Producătorii agricoli înregistrați legal, asociațiile de fermieri sau reprezentanți ai mediului de afaceri din raioanele Cantemir, Criuleni, Hâncești, Leova și Ungheni pot depune dosare pentru finanțarea construcției bazinelor de acumulare a apei din precipitații. Suportul financiar nerambursabil, în valoare de până la 30 000 de dolari este oferit de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Agenția Austriacă de Dezvoltare, transmite IPN.Pentr...
Societate
Ploile cu grindină din lunile mai și iunie au compromis calitatea merelor. La export anul acesta va merge o cantitate mai mică. Solicitat de IPN, Iurie Fală, director executiv al Asociației Moldova Fruct, a spus că, deși cantitativ recolta este mai mare ca anul trecut, circa 670 de mii de tone, din punct de vedere calitativ există diferență în defavoarea anului curent.Potrivit lui Iurie Fală, a fost un an dificil. Din cauza ploilor cu grindină, nu a avut l...
Politică
Din 612 clădiri publice în care sunt organizate secții de votare doar 6 sunt accesibile persoanelor cu dizabilități, 174 sunt parțial accesibile și 432 sunt inaccesibile. Rezultatele sunt cuprinse în studiul „Acces egal pentru toți în secțiile de votare”, realizat de Comisia Electorală Centrală și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite IPN.„Cele aproximativ 170 000 de persoane cu dizabilități care au drept de vot ar putea vota la fe...