Generații noi de manuale pentru clasa întâi. Abecedarul va fi într-un alt format

Generația de copii, care la toamnă va merge în clasa întâi, se va bucura de o abordare nouă a predării, care nu se va limita doar la statul în bancă. Tot la 1 septembrie, pentru clasele întâi și a doua vor fi distribuite generații noi de manuale, inclusiv abecedarul va fi într-un alt format, în unul interactiv. Despre aceasta au fost informați părinții participanți la Forumul „Hai cu noi în clasa I, dragi părinți și scumpi copii!”, organizat de Direcția generală educație, cultură, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, transmite IPN.

Angela Cutasevici, secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a declarat că elevii, care vor merge anul acesta în clasa întâi, vor beneficia de conținuturi noi curriculare. Astfel, va fi aplicată o altă abordare a predării, întrucât noul curriculum prevede învățarea interactivă, învățarea prin sarcini, învățarea experiențială, cea algoritmizată, dar și alte forme de învățare.

Totodată, în clasa întâi vor fi organizate și activități transdisciplinare, în cadrul cărora elevii de asemenea vor avea parte din un alt tip de învățare. Copiii vor ieși din spațiul școlar, vor face educație muzeistică, educație artistică etc.

La 1 septembrie vor fi lansate generații noi de manuale – altă ediție de manuale pentru toate disciplinele din clasa întâi și a doua. Abecedarul va fi într-un alt format și va fi constituit din două componente – semestrul unu și semestrul doi. Acesta nu va fi doar un simplu abecedar cu imagini și texte, ci va fi unul interactiv, iar copilul va putea și să realizeze sarcinile de învățare chiar în el. Abecedarul va fi însoțit și de caietul de caligrafie. Acest set, alcătuit din patru componente, va fi oferit gratuit. De asemenea, elevii vor primi manuale de matematică, educația moral-spirituală și altele, toate noi.

„Provocările școlii sunt foarte mari, pentru că generația copiilor care intră în clasa întâi, ei vor fi absolvenții 2030. Vă dați seama cât de departe și cât de prevăzători trebuie să fim și profesorii să fie, ca să pregătească copilul de azi pentru așteptările de mâine. Dar aceste provocări le vom depăși noi, în calitate de cei care asigură sistemul educațional, doar într-un parteneriat foarte frumos între școală și familie”, a notat Angela Cutasevici.

Forumul „Hai cu noi în clasa I, dragi părinți și scumpi copii!” este la prima ediție. Evenimentul a întrunit peste 200 de părinți care urmează să meargă la toamnă, alături de copiii lor, în clasa întâi, iar specialiștii de profil le-au explicat aspectele psihologice în adaptarea copilului de 6-7 ani la mediul școlar și ce e bine să știe și să poată un copil care pășește pragul școlar. Pedagogii le-au vorbit părinților și despre alegerea activităților extracurriculare, precum și despre partajarea corectă a timpului elevului etc.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
36 views în noiembrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Vasile Mărcuţă este noul preşedinte al raionului Nisporeni. Acesta este reprezentantul Partidului Democrat din Moldova şi a fost ales în cadrul unei şedinţe extraordinare. Pentru candidatura acestuia au votat 20 de consilieri din partea democraţilor. Consilierii blocului electoral ACUM, unul de la PSRM şi consilierul Partidului Unităţii Naţionale s-au abţinut.  Înainte de a fi supusă votului candidatura lui Vasile Mărcuţă, acesta a ieşit la tribuna cons...
Societate
În ajun de sezonul rece, pompierii au pornit pe la casele oamenilor pentru a le verifica sobele. Aceştia au ajuns în comuna Cioreşti din raionul Nisporeni unde au descoperit mai multe încălcări în exploatarea sobelor. Astfel, oamenii au fost îndemnaţi să fie precauţi când aprind focul pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.  “Să nu cadă jăraticul, să puneţi o tablă metalică, aici jos. Pe timp de iarnă să nu lăsaţi haine la uscat.”  Mulţi dintre locuitorii...
Societate
În Republica Moldova, în anul 2018, fiecare a treizecea persoană sau aproape 120 de mii de persoane sufereau de diabet zaharat. Fiecare a nouăzecea persoană decedează din cauza complicațiilor de diabet zaharat, mortalitatea populației prin diabet zaharat fiind de 11,8 la 100 mii de locuitori. Datele sunt prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în contextul marcării pe 14 noiembrie a Zilei Mondiale de profilaxie și combatere a...
Societate
Aproape 30 de porci din satul Sărata Galbenă, raionul Hâncești, vor fi sacrificați și înhumați pe parcursul zilei de astăzi, după ce ieri seară analizele de laborator prelevate de la un animal decedat au confirmat prezența virusului pestei porcine. Informația a fost confirmată pentru IPN de către Maxim Sîrbu, șef de secție în cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.Potrivit lui Maxim Sîrbu, focarul a fost înregistrat într-o gospodărie țărăne...
Societate
Doi bărbați din satul Grozeşti, raionul Nisporeni au fost prinși în flagrant în timp ce au vânat ilegal un mistreţ. Cei doi, cu vârsta cuprinsă între 30-47 de ani, au fost descoperiți de polițiști în data de 11 noiembrie,  într-o pădure din localitate. Oamenii legii au găsit în potbagajul maşinii lor un mistreţ, dar şi o armă de vânătoare. Bărbaţii ar fi organizat o partidă de vânătoare pe fondul cinegetic din satul Grozeşti, în cadrul căreia ar fi împușca...