Cum alegem carnea, ouăle și cozonacul de Paști

La procurarea ouălor, cumpărătorii sunt îndemnați să le examineze aspectul exterior și să țină cont de data ouatului, marcată pe produs. Termenul de consum nu poate depăși 28 de zile de la ouat. Coaja ouălor trebuie să fie curată, tare, întreagă și fără pete. Cu aceste recomandări vin specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în ajunul sărbătorilor de Paști.

Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimentare care se consumă fără a fi supuse unui proces termic. Nu trebuie cumpărate ouăle cu coaja crăpată sau ouăle sparte. La spargere ouăle nu trebuie să prezinte albușul tulbure sau amestecat cu gălbenușul. În cazul unor bănuieli de calitatea ouălor, poate fi solicitat de la vânzător certificatul veterinar. O atenție deosebită trebuie acordată la procurarea vopselei pentru ouă. Este contraindicată procurarea vopselei cu ambalaj nemarcat sau vopsea neambalată, deoarece poate fi vopsea tipografică sau textilă, care poate prezenta pericol pentru sănătate.

Carnea proaspătă va fi cumpărată doar din măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe. În urma apăsării cu degetul, carnea trebuie să revină la forma inițială și să nu prezinte suprafață lipicioasă, urât mirositoare. Atenție trebuie acordată prezenței ștampilei de control sanitar-veterinar. La procurarea peștelui în stare proaspătă, suprafața acestuia trebuie să fie curată, bronhiile roșii, fără rupturi.

Atunci când este procurat cozonacul sau alte produse, consumatorii trebuie să citească cu atenție informația de pe etichetă, data fabricării, termenele de valabilitate. Cozonacul preambalat trebuie să fie ferit de razele solare care duc la eliminarea umidității sub peliculă și provoacă dezvoltarea mucegaiului.

Alimentele vor fi păstrate conform instrucțiunilor producătorului și se va ține cont de instrucțiunile privind congelarea, decongelarea și pregătirea bucatelor.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
14 views în noiembrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Societate
Republica Moldova a recepționat prima tranșă de asistență macrofinanciară, în valoare de 30 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Este vorba despreun grant în valoare de 10 milioane de euro, recepționat vineri, 8 noiembrie, care va fi direcționat la finanțarea deficitului bugetar. Celelalte 20 de milioane de euro au fost debursate sub formă de împrumuturi pe parcursul lunii octombrie curent.Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanț...
Politică
Peste 6500 de români aflați în Republica Moldova  au votat în cadrul alegerilor președintelui României, începând cu ziua de vineri, 8 noiembrie, ora 12.00, când s-au deschis secțiile de votare în diasporă, și până sâmbătă, 9 noiembrie, ora 09.30. Procesul continuă. Datele sunt prezentate în regim online de către Biroul Electoral Central din România.Potrivit BEC, din cei 6500 de votanți din Republica Moldova, aproape 20 și-au exercitat dreptul de vot prin c...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

În jur de 80 de elevi ai liceului “Prometeu” din satul Grozeşti au aflat despre oportunităţile puse la dispoziţie tinerilor de către Uniunea Europeană în cadrul unei lecţii speciale. Tinerii s-au arătat curioşi să afle care sunt posibilităţile de studiere la universităţile  din UE şi cum ar putea să aplice la diversele programe, care le oferă burse de studii.  La această lecţie au participat elevi care învață în clasele liceale. În cadrul acesteia, ei au a...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Liceul teoretic “Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni va deveni mult mai atractiv. Clădirea instituţiei va avea un acoperiş nou, care nu a fost schimbat de când construcţia a fost dată în exploatare. Potrivit administraţiei liceului, până la sfârşitul anului, acoperişul blocului A şi al celui adminsitrativ va fi reparat capital.  Lucrările de reparaţie a acoperişului blocului A sunt în plină desfăşurare. O echipă formată din 1 2 muncitori lucrează cu spor...