Cei mai buni lucrători medicali, premiați la Gala Premiilor în Sănătate

Doisprezece laureați ai celei de-a VI-a ediții a Galei a Premiilor în Sănătate și-au ridicat trofeul în cadrul unei ceremonii festive desfășurate la un hotel din capitală, joi, 11 aprilie. Cei mai buni lucrători în sănătate au fost selectați dintr-o listă de 60 de echipe și persoane. În premieră, în acest an a fost introdusă o nouă categorie în lista de nominalizări, și anume „Performanțe și inovații în medicină”, premiu care i-a revenit Larisei Crinceanscaia, doctor habilitat în științe medicale, șefa Secției reanimare și terapie intensivă nou-născuți la Institutul Mamei și copilului, transmite IPN.

Potrivit Larisei Crivceanscaia, în secția pe care o conduce, circa 80% din nou-născuți sunt copii născuți prematur. Personalul medical din secție fiind primii care iubesc acei copii și tot ei sunt cei care dau o speranță părinților acelor copii.

Trofeul pentru întreaga carieră medicală a fost decernat doctorului în științe medicale, șefului Catedrei medicină de familie la Universității de Stat de Medicină și Farmacie, Grigore Bivol. Pentru performanță în activitatea didactică a fost premiată Natalia Cherdivarenco, profesor universitar și șef de catedră în cadrul aceleiași universități. Natalia Cherdivarenco activează în cadrul USMF încă din 1951.

Cea mai bună echipa a medicului de familie este cea a Oficiului medicului de familie Bălășești, Sângerei, condusă de Elena Neaga. Cel mai performant management al instituției medicale a fost asigurat pe parcursul anului 2018 de Valerii Savciuc, director la Centrul de Medicină Legală. Potrivit lui, „în spatele premiului este o muncă enormă a unui întreg colectiv al Centrului de Medicină Legală”.

Cea mai bună echipă de asistenți medicali este echipa Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, iar cea mai bună echipă și respectiv secție spitalicească a fost desemnată Secția de Microchirurgie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Secția este formată din 9 medici specialiști și 5 medici rezidenți, fiind condusă de conferențiarul universitar, Anatolie Calistru. Potrivit medicului, echipa pe care o conduce „24 de ore din 24 este la straja sănătății oamenilor și duce faima microchirurgiei peste hotare”. Medicul a remarcat că anume peste hotare colegii săi sunt și apreciați.

Cea mai bună echipă în promovarea sistemului asigurării obligatorii de asistență medical (AOAM ) este Sergiu Negritu, șeful Direcției economie și finanțe din Cadrul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) și Angela Voronin, șefa Direcței trezorerie de stat din cadrul Ministerului Finanțelor. Cea mai reușită activitate în domeniul sănătății publice a fost desfășurată de Unitatea de Coordonare a Programului național de prevenire și control a infecției HIV SIDA și infecțiilor cu transmitere sexuală.

Silvia Radu, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, a recunoscut că în sistemul moldovenesc de sănătate există lacune și că este necesară multă muncă pentru ca medicina să corespundă standardelor europene. Schimbarea acestuia fiind posibilă doar prin eforturile comune a tuturor celor responsabili de sănătate. Ministra a mai spus că își dorește ca imaginea medicului în societate să fie reabilitată, pentru că ei o merită. „Din păcate sunt atacați de presă și pe rețele de socializare chiar dacă mulți dintre medici își fac conștiincios munca”, a mai spus Silvia Radu.

Concursul „Gala Premiilor în Sănătate 2019”, s-a desfășurat în perioada 01-25 martie, anul curent. Fiecare candidat a fost evaluat de către un juriu de specialitate în baza mai multor criterii de performanță.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
21 views în noiembrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Politică
Cabinetul de miniștri în frunte cu premierul Maia Sandu a fost demis astăzi, 12 noiembrie, în plenul Parlamentului. Moțiunea de cenzură înaintă de fracțiunea Partidului Socialiștilor a fost votată de 63 de deputați ai PSRM și ai Partidului Democrat. Parlamentarii din fracțiunea Partidului Șor s-au abținut de la vot, iar cei din Blocul ACUM au votat împotrivă. În timpul examinării moțiunii de cenzură, în fața clădirii Parlamentului a fost organizată o acțiu...
Politică
În data de 11 noiembrie, consilierii din cadrul consiliului raional Nisporeni,  s-au întrunit în prima şedinţă de constituire, după alegerile locale generale din 20 octombrie. Aceştia au primit legitimaţiile pentru un mandat de 4 ani.  SERGIU BURDUJA, REPREZENTANTUL CEC: „Prin hotărârea CEC din 7 noiembrie, în temeiul hotărârii Judecătoriei Unghei, în conformitate cu art. 12 şi 26 din Codul electoral s-a decis convocarea pentru data de 11 noiembrie prima...
Societate
Moldovenii care deţin cetăţenie română au votat, în premieră, trei zile la alegerile prezidenţiale din ţara vecină. Astfel, peste 43 de mii de cetățeni români au participat la scrutin la cele 36 de secții de votare din ţara noastră, inclusiv una la Nisporeni.   Majoritatea a votat cu președintele în exercițiu Klaus Iohannis. Rezultatele publicate de Biroul Electoral Central arată că pentru Iohannis și-au dat votul peste 76% din alegătorii români din stânga...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Republica Moldova a recepționat prima tranșă de asistență macrofinanciară, în valoare de 30 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Este vorba despreun grant în valoare de 10 milioane de euro, recepționat vineri, 8 noiembrie, care va fi direcționat la finanțarea deficitului bugetar. Celelalte 20 de milioane de euro au fost debursate sub formă de împrumuturi pe parcursul lunii octombrie curent.Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanț...
Politică
Peste 6500 de români aflați în Republica Moldova  au votat în cadrul alegerilor președintelui României, începând cu ziua de vineri, 8 noiembrie, ora 12.00, când s-au deschis secțiile de votare în diasporă, și până sâmbătă, 9 noiembrie, ora 09.30. Procesul continuă. Datele sunt prezentate în regim online de către Biroul Electoral Central din România.Potrivit BEC, din cei 6500 de votanți din Republica Moldova, aproape 20 și-au exercitat dreptul de vot prin c...
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
Urmărește-ne pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/ https://vk.com/id524319409 https://ok.ru/profile/564484387545 https://twitter.com/AlbasatL/ https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Societate
În jur de 80 de elevi ai liceului “Prometeu” din satul Grozeşti au aflat despre oportunităţile puse la dispoziţie tinerilor de către Uniunea Europeană în cadrul unei lecţii speciale. Tinerii s-au arătat curioşi să afle care sunt posibilităţile de studiere la universităţile  din UE şi cum ar putea să aplice la diversele programe, care le oferă burse de studii.  La această lecţie au participat elevi care învață în clasele liceale. În cadrul acesteia, ei au a...