Aproape o pătrime din deputați au deficiențe de integritate în activitatea politică

Aproape o pătrime din deputații actualei legislaturi și-au schimbat cel puțin o dată partidul din care făceau parte, chiar dacă 12 dintre aceștia au depus jurăminte sau au făcut declarații pe proprie răspundere că nu vor face acest lucru. Alți 76 de deputați reprezintă două forțe politice noi, cu oamenii care practic nu au un background politic. Analiza a fost făcută de către organizațiile membre ale Inițiativei Civice „Pentru un Parlament Curat 2019”, transmite IPN.

Referindu-se la integritatea în activitatea politică, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, a declarat că, atunci când o persoană aderă la un partid cu o anumită doctrină, cetățenii iau în considerare acest fapt și au așteptări că acest politician va acționa de o anumită manieră. În Republica Moldova însă se atestă fenomenul traseismului politic, atunci când un politician migrează de la o formațiune la alta, chiar și cu doctrine diametral opuse, demonstrând astfel că nu sunt stabili în îmbrățișarea unor valori. Și din punct de vedere al predictibilității, ei necesită un grad de atenția sporit. Cât privește deputații fără background politic, aceștia sunt îndemnați să-și respecte angajamentele și să țină la valorile pe care le-au îmbrățișat.

Din perspectiva integrității în exercitarea funcțiilor publice sau de partid, 28 de deputați nu corespund acestui criteriu, potrivit experților. Directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, spune că acest fapt denotă că fiecare al patrulea parlamentar are probleme severe la acest capitol. Corespund în mare parte criteriului de integritate în exercitarea funcțiilor publice mai puțin de jumătate din corpul legislativ. În cadrul analizei s-a urmărit dacă aceste persoane au promovat meritocrația, integritatea și transparența, precum și dacă au promovat și au respectat drepturile imului, normele de etică și deontologie în meseria pe care o practică. De asemenea, s-a ținut cont dacă deputații au fost implicați în cazuri de utilizare a neconformă a banilor publici sau dacă au promovat inițiative legislative ce conțin factori de coruptibilitate etc.

În ceea ce ține gestionarea averii și intereselor personale, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, a declarat că au fost verificate declarațiile de avere și interese, actele publice ale instituțiilor de ramură, iar ca urmare au fost identificate multe probleme. „Demnitarii uită să-și declare conturile, chiar și zece conturi, de exemplu, pe care au bani. Nu-și amintesc ce bani au pe acele conturi. Nu mai zic de proprietăți, care sunt scrise și pe rude, și pe prieteni, și pe amante, pe care Autoritatea Națională de Integritate nu reușește să le documenteze sau spune că nu are pârghii suficiente ca să documenteze și să dovedească că anumite persoane publice utilizează case, mașini, dar ele sunt scrie pe altcineva”, a remarcat Cornelia Cozonac. Potrivit ei, în multe cazuri dosarele sunt clasate cu mențiune „din lipsa încălcării intenționate”.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
13 views în octombrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Post your comment to communicate and discuss this article.

Societate
Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat 10 ani de închisoare după ce a promis unor tinere de 20 de ani locuri de muncă în Dubai, dar apoi le-a dus în Cipru de Nord, unde le-a luat pașapoartele.„Zilnic, acestea trebuiau să deservească câte 7-8 clienți, de care, în unele cazuri, erau maltratate, fără ca administrația să intervină. Munca era de 24/24 și includea și dansurile în local. Victimele nu erau lăsate să părăsească localul”, se arată într-un comunicat...
Societate
Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită în Japonia, pentru a participa la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito. Într-o postare pe Facebook, președintele spune că la festivitate vor participa peste 150 de șefi de stat și guvern și preconizează să aibă întrevederi bilaterale cu lideri din străinătate.Potrivit președintelui, în Japonia, a reușit să viziteze Ambasada Republicii Moldova la Tokyo și a discutat cu angajații misiunii diplomatice. Ac...
Politică
Partidul Democrat s-a impus la alegerile din 20 octombrie la Nisporeni. Astfel, PD-ul urmează să aibă majoritate în cadrul consiliului raional, după ce a obținut un scor de aproape 50%. El este urmat de Blocul ACUM, cu 22,73 %. Iar pentru PSRM şi-au dat votul  7,88 la sută dintre alegători.  De asemenea, PDM s-a ales cu puţin peste 39% pentru consilierii locali ai or. Nisporeni. Blocul electoral ACUM a obţinut 29, 75 la sută din numărul votanţilor. Pentru...
Societate
Un oraş modern, cu locuri de muncă şi salarii decente. Pentru asta au votat majoritatea oamenilor din Nisporeni. Ei îşi pun speranţa că oraşul va fi condus de un primar responsabil, care să apere interesele cetăţenilor. De asemenea, alegătorii s-au arătat convinşi că votul lor va schimba spre bine situaţia  din Nisporeni.  Unii oameni au preferat să-şi înceapă ziua la secţiile  de votare, exercitându-şi dreptul de a alege primarul, consilierii locali, rai...
Societate
Comisia Electorală Centrală a prezentat cu puțin timp în urmă primele rezultate preliminare ale alegerilor parlamentare noi în cele patru circumscripții uninominale. Potrivit acestora, în Parlament ar ajunge un socialist, un democrat și doi membri ai Blocului ACUM. Până la această oră, pentru CEU nr. 17 (Nisporeni, Strășeni), au fost procesate 21 din 43 de procese-verbale. Voturile a 7700 de alegători au fost repartizate în felul următor: 4094- Verdeș Ghen...
Societate
Către ora 15.00, la alegerile locale in or.Nisporeni se înregistrează o prezență la vot de peste 28%. În ceea ce ține de prezența la urne, către ora 15.00, mai activi sunt bărbații  în comparație cu femeile, raportul fiind de 50.75 % la 49.25%. Totodată, cei mai activi – 37.31% – sunt alegătorii cu vârstele cuprinse între 56 și 70 de ani. Această categorie de vârstă este urmată de cetățenii cu vârstele cuprinse între 41 și 55 de ani – 26.03%. Următoarele c...
Societate
În perioada 18-25 octombrie se desfășoară Campania naţională „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane". Cu acest prilej, Direcţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Nisporeni în colaborare cu Biroul de Probaţiune a organizat un seminar informativ, la care au participat 16 şomeri. Aceştia au aflat cum ar putea să se angajeze legal în câmpul muncii, dar şi care sunt riscurile de a deveni victimă a traficului de fiinţe umane. Campania este lansat...
Societate
Din Fondul național de dezvoltare vor fi finanțare mai multe proiecte de îmbunătățire a vieții și condițiilor de muncă în mediul rural. Un regulament aprobat de Guvern prevede că subvențiile vor oscila de la un milion până la trei milioane de lei, în funcție de proiect, și vor acoperi până la 80% din buget.Numărul de beneficiari de infrastructură modernă și servicii îmbunătățite se estimează la 250 de mii de oameni anual. De asemenea, se preconizează crear...
Societate
Incluziunea persoanelor cu dizabilități și a persoanelor de etnie romă la alegerile locale continuă să fie una problematică. Concluzia se conține în raportul de monitorizare „Cât de incluzive sunt alegerile locale generale din 20 octombrie 2019?”, elaborat de Fundația Est-Europeană.În raportul prezentat într-o conferință de presă la IPN, de Polina Panainte, secretarul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, se precizează că, față de anii precede...