Autoritățile încearcă să convingă tinerii să se facă pedagogi

O campanie de promovare a profesiei de pedagog în rândul tinerilor, în contextul în care în sistemul de învățământ se atestă o lipsă de peste 2000 de cadre didactice, a fost lansată astăzi, 27 martie, de către Ministerul Educației, Culturii și cercetării. Campania ,,Vreau să devin Pedagog” vine să-i informeze pe tineri și despre facilitățile de care pot dispune atunci când aleg specialități în domeniul educației, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al ministerului.

Tinerii care aleg profesia de pedagog beneficiază de mia multe facilități, precum asigurarea cu cămin pe toată perioada de studii, burse mai mari decât cele ale altor categorii de elevi și studenți (cu 20% mai mare pentru anul I și cu 40% mai mare în anul absolvirii); stagii de practică, angajarea garantată în câmpul muncii etc.

După absolvire și repartizare, tinerii specialiști beneficiază de indemnizația unică, în valoare de 120 de mii de lei pentru cei care au absolvit instituții de învățământ superior și 96 de mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic post-secundar. Tinerilor specialiști li se achită lunar cheltuielile pentru închirierea spațiului locativ și pentru consumul de energie termică și electrică. Pot accesa și credite imobiliare în cadrul Programului ,,Prima casă 2”, după 12 luni de muncă în cadrul unei instituții de stat.

În cadrul campaniei, vor fi distribuite pliante informative în instituții de învățământ și în cadrul diferitor activități și se vor promova practicile de succes în pedagogie.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
16 reviews în septembrie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Societate
“Citirea” creierului reprezintă o realizare ce poate aduce beneficii oamenilor care şi-au pierdut abilitatea de a comunica, însă pentru marile companii înseamnă noi orizonturi comerciale. Cercetătorii de ştiinţă de la Universitatea California, San Francisco au demonstrat cum pot decoda semnalele emise de creierul uman, descifrând cuvinte şi chiar fraze fără ca subiectul să-şi folosească vorbirea. Spre deosebire de interfeţele creier-computer actuale, care...
Societate
O dată cu debutul sezonului rece şi mai ales o dată cu începerea şcolilor, grădiniţelor şi a creşelor din ce în ce mai multe persoane de toate vârstele constată că au răcit. Pentru mulţi dintre ei nu este însă foarte clar dacă au gripă sau doar răceală. Deşi uneori şi de la răceli (viroze respiratorii) ne putem simţi epuizaţi, gripa se instalează ca o furtună. Gripa este provocată de virusul gripal, iar an de an acesta suferă mutaţii. Aşadar, este boală co...
Studii
Un grup  de tineri din raionul Nisporeni s-au simţit timp de jumătate de an jurnalişti. Aceştia au fost iniţiaţi în acest domeniu în cadrul unui proiect, lansat de ALBASAT TV. Astfel, în tot acest timp, aceştia au avut posibilitatea să-şi dezvolte capacităţile cu privire la scrierea unui reportaj, după rigorile necesare, la  formularea ideilor, a întrebărilor concrete, găsirea surselor veridice pentru o documentare corectă. Ei s-au familiarizat cum să deos...
Economie
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7544 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6156 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.4278 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.9730 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.8185 D.S.T. 960 XDR 1 24.2340 Denar macedonian 807 MKD 10 3.1725 Dinar kuweitian 414 KWD 1 58.1664 Dinar sirb 941 RSD 100 16.6086 Dirham E.A.U. 784 AED 1 4.8148 Dolar Hong Kong 344 HKD 1 2.2590 Dolar S.U.A. 840 USD 1 17.6849 Dolar australian 036 AUD 1 12.0859 Dolar canad...
Economie
Mai mulţi  agenţi economici din raionul Nisporeni s-au întrunit în cadrul primului forum  economic, unde au fost trasate oportunităţile pe care le oferă oraşul, pentru atragerea investiţiilor. Antreprenorii privesc cu optimism, sperând  că  vor putea contribui la dezvoltarea economiei locale. VASILE CIOARIC,  ANTREPRENOR LOCAL ÎN CADRUL PROIECTULUI PRUT-MIGRAŢIE ŞI DEZVOLTARE LOCALĂ: “Avem o ofertă foarte atractivă pentru oraşul Nisporeni. Oraşul Nisporeni...
Societate
O delegaţie din Estonia se află într-o vizită de lucru în oraşul Nisporeni. Oaspeţii au avut o întrevedere cu autorităţile raionale, unde şi-au propus să-şi consolideze relaţiile de cooperare, precum şi să încurajeze dezvoltarea economică, culturală şi educaţională. SNC SERGIU SOCOCOL VICEPREŞEDINTELE RAIONULUI NISPORENI: „Asta este o vizită a estonienilor, care nu este pentru prima dată în raionul nostru, sunt prieteni cu care au fost create nişte relaţi...
Politică
19 septembrie este termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar sau consilier local, anunță Comisia Electorală Centrală. Tot  pe 19 septembrie este și ultima zi când pot fi desemnați candidații la funcția de deputat în cele patru circumscripții electorale uninominale (nr. 17, 33, 48 și 50), unde vor avea loc alegeri parlamentare noi.Un comunicat de presă CEC precizează că în această zi se încheie și activitat...
Societate
Prim-ministrul Maia Sandu întreprinde, în perioada 18-19 septembrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Programul vizitei include o serie de întrevederi cu oficiali americani de rang înalt, reprezentanți ai mediului de afaceri din SUA, dar și cu cetățenii Republicii Moldova stabiliți la Washington.Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, pe 18 septembrie premierul va avea o întrevedere cu secretarul de stat Michael R. Pompeo, „pentru a...
Politică
Deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova, cărora Parlamentul le-a ridicat imunitatea, au fost reținute luni seara, 16 septembrie. Procuratura Generală menționează că reținerea vine ca urmare a „încercării acestora de eschivare de la acțiunile de urmărire penală”, transmite IPN.Într-un comunicat de presă al Procuraturii se precizează că „părăsirea incintei (Parlamentului – n.r.) și deplasarea lor într-o direcție necunoscută, au făcut necesară reținere...