Ministerul rus de Externe, despre soluționarea conflictului transnistrean

„Atunci când forțe politice declară că un conflict, care durează de zeci de ani, și subiectele problematice trebuie reglementate rapid, apare o întrebare: ei chiar consideră că predecesorii lor nu înțelegeau acest fapt?”, se întreabă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, solicitată să comenteze declarațiile președintelui Igor Dodon privind posibilitatea de a soluționa rapid conflictul transnistrean, transmite IPN.

„Este evident că necesitatea de a soluționa inclusiv acest subiect problematic era înțeleasă de către toți. Nu au fost oameni care să nu fie de acord cu faptul că situația necesită o soluție corectă și respectuoasă pentru toți cetățenii, într-un cadru legal și, desigur, prin metode politico-diplomatice. Și, la drept vorbind, toate mecanismele pentru soluționarea acestei chestiuni au reieșit anume dintr-un asemenea mesaj”, a declarat Maria Zaharova, într-o conferință de presă.

Potrivit ei, reieșind din aceste considerente, pe de o parte, nu este nimic rău în intențiile politicienilor de a soluționa chestiunile rapid. Însă, trebuie să se țină de realități. Oficiala a mai spus că este necesar să nu fie un mesaj teoretic, dar unul care să aibă legătură cu istoricul chestiunii și cu posibilitățile reale. Maria Zaharova a făcut referire la declarațiile ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, potrivit căruia „este important, extrem de important, să nu dăunezi” și, în opinia sa, acest lucru trebuie ținut minte.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
22 reviews în iulie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Politică
Mai multe privatizări și concesionări ale proprietăților statului au fost examinate de Comisia economie, buget și finanțe. Ca urmare, președintele comisiei, Igor Munteanu, a decis ca pe 19 iulie să fie înaintat Parlamentului un proiect de hotărâre cu privire la auditul conformității privind deetatizarea proprietății publice și a privatizării pe anii 2013-2019, transmite IPN.Potrivit unui comunicat al Comisiei economie, buget și finanțe, în ședința din 18 i...
Societate
Un bărbat din capitală este cercetat penal pentru punerea în circulație ilegal a drogurilor. Polițiștii au găsit în locuința acestuia din sectorul Ciocana, un kilogram de marijuana cu valoarea de 200 de mii de lei, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, plantele au fost expediate la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare pentru efectuarea expertizelor.Bărbatul nu este la prima abatere,...
Economie
Numărul persoanelor fizice și juridice care au acces la serviciile fiscale electronice a crescut, în prima jumătate a anului curent, față de finalul anului 2018, cu 7,6% și a alcătuit peste 185,8 mii. Dinamica se datorează creșterii rapide a numărului persoanelor fizice care beneficiază de acces la serviciile fiscale electronice, transmite IPN.Potrivit datelor Direcției generale tehnologii informaționale în domeniul fiscal din cadrul Centrului de Tehnologi...
Sănătate
Băiatul de 11 ani diagnosticat cu rabie, care se află la spital în stare extrem de gravă, s-a îmbolnăvit acum zece zile, după ce a fost zgâriat de un câine necunoscut, care i-a sărit în spate în timp ce copilul mângâia un alt patruped. Băiatul a acuzat slăbiciuni generale, cefalee, lipsa poftei de mâncare, febra până la 39,3 de grade Celsius și agitație.Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la spital starea băiatului s-a agravat, iar la 16 i...
Societate
Doi cetățeni moldoveni au murit, marți seara, într-un accident rutier produs pe traseul Odesa-Reni, lângă comuna Petrodolînske, regiunea Ovidiopol, după ce mașina în care se aflau s-a lovit frontal cu un alt automobil, transmite IPN.Potrivit Poliției din Odesa, accidentul a avut loc în jurul orei 20.00. Ca urmare a accidentului, șoferul unuia dintre automobile, din regiunea transnistreană, și pasagerul său, cetățean al Republicii Moldova, au murit la fața...
Sport
Atleta Alexandra Emilianov a cucerit medalia de argint la Campionatul European Under 23, care s-a desfășurat în Suedia. Sportiva de 19 ani a concurat la proba aruncarea discului și a înregistrat rezultatul 57,30 metri, transmite IPN.Primul loc a fost ocupat de croata Marija Tolj (62,76 metri), în timp ce germana Annina Brandenburg s-a clasat pe locul 3 (56,52 metri).Pentru Alexandra urmează Campionatul European pe echipe din Macedonia și Campionatul Mondia...
Sport
Sheriff a ratat calificarea în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Echipa din Tiraspol a câștigat meciul retur din deplasare cu Saburtalo Tbilisi, scor 3-1. În faza următoare a competiției a ajuns însă formația georgiană, grație victoriei din prima manșă cu 3-0, transmite IPN.Sheriff a început excelent partida din Georgia și în primele 10 minute a înscris de trei ori, prin Latifi, Margvelașvili (autogol) și Tambe. Saburtalo a redus din diferență în...
Societate
Casa Națională de Asigurări Sociale face publică lista agenților economici care nu au ridicat de la casele teritoriale o parte din carnetele de muncă ale angajaților. În acest context, CNAS se adresează către contribuabili să vină la structurile teritoriale și să ridice carnetele de muncă, transmite IPN.Într-un comunicat de presă emis de instituție se menționează că, în conformitate cu o hotărâre de Guvern, CNAS a fost responsabilă de scanarea carnetelor d...
Economie
Anul 2018 a fost unul reușit pentru activitatea Băncii Naționale a Moldovei, instituția făcând pași importanți care au dus la schimbarea radicală a sistemului bancar. Declarația aparține guvernatorului BNM, Octavian Armașu, și a fost făcută pe 17 iulie, la prezentarea raportului anual la ședința Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului. Potrivit raportului, băncile sunt mult mai bine guvernate, fiind eliminate riscurile unor noi fraude, transmit...