Alegeri pe înțelesul tuturor: circumscripțiile

Sistemul electoral mixt reprezintă o premieră pentru Republica Moldova, care a stabilit reguli noi de alegere a deputaților în Parlament. 51 din cei 101 deputați vor obține mandatul fiind aleși în circumscripțiile uninominale, iar câștigător va fi desemnat concurentul care a obținut numărul cel mai mare de voturi în circumscripția unde a candidat. Alți 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, în circumscripția națională, ca și până acum.

Potrivit deciziei Guvernului din 15 noiembrie 2017, sunt constituite 51 de circumscripții uninominale permanente. 46 de circumscripții uninominale sunt pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub controlul autorităților constituționale ale statului, inclusiv 11 circumscripții pentru municipiul Chișinău. Două circumscripții uninominale sunt pentru teritoriul Republicii Moldova din stânga Nistrului (Transnistria), temporar în afara controlului autorităților constituționale ale statului: o circumscripție pentru localitățile Camenca, Rîbnița, Dubăsari și Grigoriopol, iar cealaltă pentru Slobozia, municipiul Tiraspol și Tighina. Pentru alegătorii care se află în afara țării au fost constituite trei circumscripții uninominale. O circumscripție pentru alegătorii aflați la Est de Republica Moldova, o altă circumscripție la Vest și una pentru Statele Unite ale Americii și Canada.

Circumscripțiile uninominale au un număr relativ egal de alegători, 55000 – 60000 de persoane cu drept de vot. Baza de calcul pentru formarea circumscripțiilor uninominale constituie numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale la fiecare secție de votare de la ultimele alegeri generale. Cele două circumscripțiile uninominale permanente de pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia au fost constituite ținându-se cont ca acestea să nu depășească hotarele administrative ale regiunii.

Cetățenii pot verifica la ce secție pot vota pe site-ul Comisiei Electorale Centrale. În caseta de informații Verifică-te: Registrul de stat al alegătorului sau pe link-ul direct: www.verifica.cec.md, persoana va introduce codul IDNP (din buletinul de identitate) format din 13 cifre. Informația afișată, pe lângă secția de votare, va indica și numărul circumscripției electorale din care face parte. Alegătorii care nu au acces la internet pot obține informația la Centrul de apel al Comisiei Electorale Centrale, la numărul de telefon: (022) 88-01-01.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
20 reviews în februarie
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Sport
Paulina Țurcan a câștigat medalia de aur la Cupa Europei la judo printre cadeți, care s-a desfășurat la Fuengirola (Spania), transmite IPN.În limitele categoriei de greutate 40 kg, ea a obținut trei victorii. Paulina le-a învins pe Noelia Barrero (Spania), Alina Lazareva (Rusia) și Sana Sabri (Franța).Pe podium a urcat și Oxana Diacenco la +70 kg. După două victorii, ea i-a cedat în semifinale rusoaicei Aleksandra Zagirova, dar în meciul pentru medalia de...
Societate
La 15 februarie 2019 se împlinesc 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice din  Afganistan. Cu această ocazie în oraşul Nisporeni,  în memoria ostaşilor căzuţi, a avut loc acţiunea de comemorare.  La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii ai autoritatilor locale, veterani ai războiului din Afganistan si rude ale celor căzuți pe campul de luptă. Ceremonia solemnă a început cu un serviciu divin  Cei prezenți au ținut un minut de reculegere, au depus...
Politică
Votarea în cadrul scrutinelor electorale desfășurate în Republica Moldova se efectuează în baza buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, cu fișa de însoțire care confirmă domiciliul sau reședința alegătorului pe teritoriul secției de votare.Un alt act în baza căruia moldovenii pot să-și exprime dreptul la vot este buletinul de identitate provizoriu (formularul nr.9) cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova și domiciliul titul...