Circa 68% din exporturile moldovenești ajung pe piața UE

La patru ani de la implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare dintre UE și Republica Moldova, parte a Acordului de Asociere, se atestă rezultate foarte bune atât în creșterea comerțului bilateral, cât și în implementarea reformelor legate de Acordul de Liber Schimb. Și potențialul său încă urmează a fi realizat prin reforme structurale și integrare economică. Declarația aparține ambasadorului UE în Republica Moldova, Peter Michalko, care adresat un mesaj privind beneficiile pe care le aduce Acordul de Liber Schimb și oportunitățile deschise pentru țară.

„Aproape 68% din exporturile Republicii Moldova merg acum către piața Uniunii Europene. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 23% la nivelul anului 2017. Comerțul bilateral în ultimul an a ajuns la patru miliarde de euro. Suntem bucuroși să observăm tendința pozitivă similară și în anul 2018, inclusiv pentru exporturile moldovenești. Balanța comercială a produselor agricole, în special nuci, cereale, semințe de floarea soarelui, vin – s-au îmbunătățit considerabil în favoarea Republicii Moldova. Exporturile moldovenești de produse vegetale către UE aproape s-au dublat în ultimii doi ani și au atins cifra de 406 milioane de euro”, susține ambasadorul.

Peter Michalko a menționat că, pe lângă agricultură, a crescut considerabil comerțul de materiale plastice, textile, metale, mașini, dar și ceramică și jucării. În mod similar, UE a devenit o piață importantă pentru serviciile Republicii Moldova de tehnologie a informației și comunicațiilor.

„Odată cu adoptarea de către companiile moldovenești a standardelor tehnice UE pentru bunuri industriale și a măsurilor sanitare și fitosanitare pentru produsele agricole și alimentare, noi piețe se vor deschide la nivel mondial, se va obține o mai mare diversificare dar și îmbunătățire a siguranței produselor pentru consumatorii casnici. UE a sprijinit Republica Moldova în acest sens și va continua să o facă și în viitor. Cu Acordul de Liber Schimb au venit și mai mulți bani, mai multe locuri de muncă și salarii mai bune”, a mai spus ambasadorul UE la Chișinău.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Sănătate
Unul din trei medici din Republica Moldova se află la vârsta de pensionare, ceea ce atestă o îmbătrânire continuă a lucrătorilor medicali din Republica Moldova. În același timp, tinerii de pe băncile Facultății de Medicină nu se înghesuie la un post în sistemul public. Numai 10 tineri specialiști au mers să se angajeze în sate, scrie sănătateinfo.md. Datele Sindicatelor din Sănătate arată că 2.885 medici, ceea ce reprezintă aproape o treime din numărul tot...
Moldova Plus
Încă o rundă de alegeri a avut loc, la care puțini tineri cu vârste cuprinse între 18-25 de ani au preferat să participe. Nu au întârziat nici știrile în care tinerii au fost numiți pasivi, leneși sau indiferenți de a-și decide viitorul.  Însă, lucrurile nu sunt mereu așa. Irina Iacoban, o tânără activă din Chișinău, nu a mers să voteze, pentru că, spune ea, nu are din ce alege. „Dacă pe masă ai mai multe mere stricate, tu pe care-l alegi? De obicei, așa s...
Societate
În anul 2018 s-au născut cu aproape 1500 de copii mai puțin decât în 2017, arată datele Biroului Național de Statistică. Într-un răspuns pentru Agenția de Presă IPN, BNS menționează că anul trecut au venit pe lume 32 606 de copii, ceea ce constituie o descreștere cu 4,3% față de anul 2017.Rata natalității a fost de 9,2 născuți-vii la o mie de locuitori. Din numărul copiilor născuți-vii, ponderea băieților este de 51,7%. Astfel, raportul este de 107 băieți...
Cultură
În incita bibliotecii publice raionale din or. Nisporeni s-a desfășurat etapa raională a Concursului literar” La izvoarele înțelepciunii”, ediţia a XXIX-a, dedicată scriitorului Camil Petrescu. Scopul acestui concurs este promovarea lecturii şi familiarizarea elevilor cu viaţa şi activitatea personalităţilor din literatură, cultură, istorie naţională şi universală. GABRIEL BOUROŞ, PARTICIPANT: "Acest concurs a fost un pic mai greu deoarece Cămil Petrescu e...
Societate
La liceul „Mircea Eliade” din Nisporeni a fost organizat un eveniment tradiţional – Ziua uşilor deschise pentru elevii ce vor păşi anul acesta pragul şcolii în clasa I. În sala de festivităţi a instituţiei au fost invitaţi copiii din grupele preşcolare de la grădiniţele din oraş, fiind însoţiţi de părinţi şi de educatorii, care i-au ghidat în pregătirea de şcoală. Copiii de la grădiniţă au simţit că sunt aşteptaţi cu cea mai mare plăcere la şcoală, unde l...
Societate
În Republica Moldova vor funcționa centre specializate de intervenție pentru copii și adulți cu tulburări din spectrul autist (TSA). Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a acestora și standardele minime de calitate. Centrele vor fi publice sau private, iar beneficiarii acestora vor putea fi copii de la 3 până la 18 ani și tineri, de la 18 până la 25 de ani.Într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecț...
Societate
Peste patru mii de polițiști și carabinieri vor asigura ordinea publică pe întreg teritoriul țării în perioada sărbătorilor de Paști. Aceștia vor supraveghea ordinea publică în locurile de agrement, în preajma bisericilor, în gări, stații pentru transport, dar și vor patrula traseele naționale.Într-o conferință de presă, Daniel Mazepa, specialist în cadrul Direcției generale securitate publică a IGP, a îndemnat populația să nu lase locuința nesupravegheată...
Societate
Peste 50 de persoane au beneficiat în anul 2018 de suport financiar din partea statului pentru tratament sau investigații medicale costisitoare care nu pot fi realizate la instituțiile medicale din țară. În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a alocat patru milioane de lei.Într-un răspuns oferit Agenției de presă IPN, Ministerul menționează că imposibilitatea asigurării tratamentului în cadrul instituțiilor medicale din Republic...
Societate
Agenția Servicii Publice va activa marți, 30 aprilie, când pentru bugetari este zi liberă decretată de Guvern. Instituția precizează că decizia a fost luată pentru a asigura un proces continuu de eliberare a actelor de identitate în această perioadă.Astfel, serviciile de eliberare a actelor de identitate și serviciile de stare civilă vor fi disponibile în toate centrele multifuncționale și subdiviziunile teritoriale ale ASP. În intervalul orelor 08.00-16.0...