Republica Moldova sărbătoreşte Ziua Independenţei

La 27 august 1991, Republica Moldova îşi proclama independenţa faţă de Uniunea Sovietică. Declaraţia de independenţă a fost adoptată de Parlament prin votul a 276 de deputaţi (74% din totalul de 371) în ziua de 27 august 1991, zi în care în centrul Chişinăului a fost convocată o Mare Adunare Naţională.

În urma acesteia, Republica Moldova a devenit un stat suveran şi independent.

Ziua de 27 august a fost aleasă şi pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci când a avut loc Prima Mare Adunare Naţională care a lansat dezideratul suveranității și independenței.

În aceeaşi zi, independenţa Republicii Moldova a fost recunoscută de către România. Rusia a recunoscut independenţa Moldovei abia în 8 decembrie 1991.

Redăm în continuare conţinutul documentului al Declaraţiei de Independenţă:

,,PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice,

AVÂND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;

CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;

SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru;

LUÂND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nula ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională “Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991;

SUBLINIIND ca fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 “Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 “Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenşa noii republici la U.R.S.S.;

REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chisşnău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, si schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

PORNIND de la Declaraţia suveranităţii Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, şi de la faptul că populaţia Republicii Moldova, exercitând dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale U.R.S.S., la referendumul asupra menţinerii U.R.S.S.;

TINÂND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa şi în lume de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă;

REAPIRMIND egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei O.N.U., Actului final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,

PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTÂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NAZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.

În calitatea sa de STAT SUVERAN şi INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:

SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie;

ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;

DECLARĂ ca este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europa, solicitând, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale;

CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;

HOTARAŞTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţilor politice ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinând grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior Cartei de la Paris pentru o nouă Europa.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
27 august 1991“

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Diverse
Numele formaţiilor Blink182, Metallica şi Foo Fighters au fost incluse în lista celor mai riscante parolele online, întocmită de National Cyber Security Centre din Marea Britanie. Foto: Guliver / GettyImages National Cyber Security Centre a întocmit o listă cu 100.000 de parole vulnerabile, între care se regăsesc Green Day, Slipknot, Pearl Jam, Nirvana, Sum 41 şi Iron Maiden, dar şi cuvintele liverpool, superman şi numele Michael şi Ashley. Blink182 este c...
Societate
La scurt timp după atentatele din Sri Lanka, au început să se distribuie „știri false” pe internet, iar guvernul a luat măsura drastică de a bloca rețelele de socializare, scrie BBC. FOTO: Gulliver/ Getty Images Facebook, WhatsApp, Instagram, YouTube, Snapchat și Viber au fost blocate în Sri Lanka de autorități. Guvernul nu a anunțat încă până când va ține interdicția. După ce mai mult de 300 de oameni au murit în atentatele de duminică, prim-ministrul Ran...
Societate
Opt persoane au fost reținute într-o cauză penală pornită pe fapte de delapidare a averii străine și corupere pasivă. Este vorba de șeful adjunct al Depoului de Locomotive Bălți, patru mecanici de locomotivă, doi cumpărători din Răuțel, Fălești, și un șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești. Reținerile au avut loc în urma unor percheziții efectuate în prima parte a zilei, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anti...
Societate
Pompierii vor evalua situația riscului de incendii în aproximativ 1400 de biserici din țară, inclusiv 170 din Chișinău, până în seara de 27 aprilie, în ajunul Sărbătorii Învierii Domnului.Ca în fiecare an în preajma Paștilor, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) al MAI merg în biserici pentru a le face recomandări antiincendiare responsabililor de lăcașele de cult și enoriașilor, a precizat pentru IPN ofițerul de presă al IGS...
Societate
Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat vor primi gratuit glucometre, teste și lanțete pentru controlul maladiei. Seturile vor fi distribuite, pe parcursul lunii mai și iunie, la domiciliul beneficiarilor prin intermediul oficiilor poștale la care sunt deserviți. Pentru achiziționarea și distribuirea glucometrelor, testelor și lanțetelor, din bugetul de stat au fost alocate 25 de milioane de lei, transmite IPN.Ministrul sănătății, muncii și protecției s...
Cultură
Uniunea Europeană va acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv Republicii Moldova, pentru susținerea eforturilor de atenuare și adaptare la schimbările climatice, inclusiv dezvoltarea acestora spre o economie cu emisii reduse și rezistentă la schimbările climatice. În acest sens, marți, 23 aprilie, la Chișinău, a fost lansat proiectul – EU4Climate în Moldova (UE pentru schimbări climatice ), transmite IPN.În cadrul proiectului, 2019-2022, Re...
Societate
Doi șefi de schimb și un controlor de bilete ai Gării Nord din Chișinău au fost reținuți în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de luare de mită. Reținerile au avut loc în urma unor percheziții efectuate în prima parte a zilei, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, perchezițiile au avut loc în cadrul instituției vizate, cât și la domiciliul și în automobilele angajaților suspectați de luare de mită. Potrivit mat...
Societate
Guvernul venezuelean a redus săptămâna de lucru la doar trei zile, de luni până miercuri, pentru a scădea consumul de curent electric pe fondul penelor repetate, relatează Agerpres. Venezuelenii vor lucra în această săptămână doar până la ora 14:00 (18:00 GMT), de luni până miercuri, a comunicat ministrul informaţiilor, Jorge Rodriguez, pe Twitter. Ziua de muncă începe de regulă la ora 08:00. Potrivit lui Rodriguez, şcolile vor fi deschise de la 07:00 până...
Sănătate
În fiecare zi, suntem în contact cu un număr mare de produse - multe dintre ele prezintă riscuri pentru sănătate care se pot acumula odată cu trecerea timpului. Multe substanțe chimice par să fie sigure, însă nu sunt și probabil nici măcar nu bănuiți cât de dăunătoare sunt pentru sănătate.  Însă alte produse care fac parte din stilul de viață “standard” contemporan - precum aparatele electronice și inclusiv scaunul de la biroul dumneavoastră de lucru – pot...