Alertă cod roşu de caniculă în Portugalia şi Spania; câini încălţaţi în Austria; asfalt topit în Olanda; alertă sanitară în Italia

Portugalia şi Spania au emis sâmbătă alerte din cauza vremii extrem de calde, înregistrând un val de căldură cu temperaturi care se apropie de recorduri în sudul Europei, relatează The Associated Press.

Portugalia a emis o alertă cod roşu de căldură extremă în peste jumătate din teritoriul ţării, unde temperaturile se apropiau de 46 de grade Celsius.

Cea mai mare temperatură înregistrată în Portugalia a fost de 47,4° C, în 2003.

Temperatura mare şi seceta au condus la izbucnirea mai multor incendii de vegetaţie în Portugalia.

Aproximativ 700 de pompieri şi zece avioane luptă împotriva celui mai important incendiu, care a distrus 1.000 de hectare în apropierea localităţii Monchique, în regiunea Algarve (sud).

”Este o situaţie foarte gravă, din cauza căldurii extreme”, a avertizat preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa.

Valul de căldură urma să atingă apogeul sâmbătă în Portugalia, cu 46°C în oraşul Setubal, în apropiere de Lisabona, potrivit institutului portughez pentru mare şi atmosferă (IPMA), scrie AFP.

Cu titlu comparativ, temperatura în Death Valley din California - unul dintre clee mai calde locuri de pe planetă - urma să atingă 48°C în acelaşi moment, potrivit site-ului american de previziuni meteorologice AccuWeather.

La Lisabona, parcurile de joacă au fost închise, iar publicul a fost invitat să-şi limiteze activităţile în exterior.

Primăria a decis de asemnea să deschidă centre de primire a persoanelor fără adăpost, pentru a le permite să se adăpostească de căldură.

Vineri, 16 staţii meteo din Portugalia au înregistrat temperaturi-record, la Alcacer do Sal, în apropiere de Setubal, cu 45,9°C.

Spania a emis, de asemenea, avertismente de caniculă în zone din sud, unde se preconiza ca temperaturile să atingă 45° C în oraşele Sevilla, Huelva, Badajoz şi Cordoba, scrie AP.

Recordul de temperatură al Spaniei, de 46,9° C, a fost înregistrat la Cordoba în iulie 2017.

Doi bărbaţi au murit vineri în Spania, din cauza caniculei, unul la Barcelona, iar celălalt în regiunea Murcia (sud-est), potrivit autorităţilor spaniole.

Masa de aer cald aflată la originea caniculei provine din Africa şi aduce praf din Deşertul Sahara, care face cerul să pară galben închis sau portocaliu în anumite locuri.

CÂINI ÎNCĂLŢAŢI ÎN AUSTRIA

Pe de altă parte, câini de poliţie însărcinaţi să asigure securitatea unui turneu de volei pe plajă, aduşi să patruleze pe suprafeţe fierbinţi, au fost încălţaţi cu încălţări speciale, menite să le apere labele, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Mercurul urma să urce sâmbătă până la 34°C la Viena, însă temperatura suprafeţelor expuse la soare poate depăşi cu uşurinţă 50°C, a relevat poliţia.

ASFALT TOPIT ÎN OLANDA

Autorităţile din Olanda au închis anumite porţiuni ale unor austrăzi, deoarece asfaltul a început să se topească sub soarele arzător.

În centrul ţării, municipalitatea din Zwolle a procedat de vineri la o tăiere a unor crengi a peste 100 de plopi, care riscă să se rupă brusc din cauza căldurii şi să creeze situaţii periculoase, a anunţat postul public NOS.

ALERTĂ SANITARĂ ÎN ITALIA

La fel ca în Franţa, sâmbătă este o zi neagră” pe drumuri în Italia, din cauza unei circulaţii auto masive, şoferii riscând să rămână blocaţi în trafic sub un soare de plumb în nord, şi să înfrunte furtuni violente, grindină şi ploi torenţiale după-amiaza în sud.

În Lazio, regiunea Romei, valuri de căldură au ucis aproximativ 7.700 de oameni din 2000, potrivit unui raport al asociaţiei pentru apărarea mediului Legambiente.

RĂCOARE ÎN SUEDIA

După cea mai caldă lună iulie din ultimii 250 de ani şi o serie de incendii, averse au răcorit cea mai mare parte a teritoriului suedez sâmbătă.

Mercurul a coborât la temperaturi normale în acest anotimp, între 20 şi 25 de grade Celsius, potrivit institutului meteorologic suedez.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Diverse
Numele formaţiilor Blink182, Metallica şi Foo Fighters au fost incluse în lista celor mai riscante parolele online, întocmită de National Cyber Security Centre din Marea Britanie. Foto: Guliver / GettyImages National Cyber Security Centre a întocmit o listă cu 100.000 de parole vulnerabile, între care se regăsesc Green Day, Slipknot, Pearl Jam, Nirvana, Sum 41 şi Iron Maiden, dar şi cuvintele liverpool, superman şi numele Michael şi Ashley. Blink182 este c...
Societate
La scurt timp după atentatele din Sri Lanka, au început să se distribuie „știri false” pe internet, iar guvernul a luat măsura drastică de a bloca rețelele de socializare, scrie BBC. FOTO: Gulliver/ Getty Images Facebook, WhatsApp, Instagram, YouTube, Snapchat și Viber au fost blocate în Sri Lanka de autorități. Guvernul nu a anunțat încă până când va ține interdicția. După ce mai mult de 300 de oameni au murit în atentatele de duminică, prim-ministrul Ran...
Societate
Opt persoane au fost reținute într-o cauză penală pornită pe fapte de delapidare a averii străine și corupere pasivă. Este vorba de șeful adjunct al Depoului de Locomotive Bălți, patru mecanici de locomotivă, doi cumpărători din Răuțel, Fălești, și un șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești. Reținerile au avut loc în urma unor percheziții efectuate în prima parte a zilei, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anti...
Societate
Pompierii vor evalua situația riscului de incendii în aproximativ 1400 de biserici din țară, inclusiv 170 din Chișinău, până în seara de 27 aprilie, în ajunul Sărbătorii Învierii Domnului.Ca în fiecare an în preajma Paștilor, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) al MAI merg în biserici pentru a le face recomandări antiincendiare responsabililor de lăcașele de cult și enoriașilor, a precizat pentru IPN ofițerul de presă al IGS...
Societate
Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat vor primi gratuit glucometre, teste și lanțete pentru controlul maladiei. Seturile vor fi distribuite, pe parcursul lunii mai și iunie, la domiciliul beneficiarilor prin intermediul oficiilor poștale la care sunt deserviți. Pentru achiziționarea și distribuirea glucometrelor, testelor și lanțetelor, din bugetul de stat au fost alocate 25 de milioane de lei, transmite IPN.Ministrul sănătății, muncii și protecției s...
Cultură
Uniunea Europeană va acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv Republicii Moldova, pentru susținerea eforturilor de atenuare și adaptare la schimbările climatice, inclusiv dezvoltarea acestora spre o economie cu emisii reduse și rezistentă la schimbările climatice. În acest sens, marți, 23 aprilie, la Chișinău, a fost lansat proiectul – EU4Climate în Moldova (UE pentru schimbări climatice ), transmite IPN.În cadrul proiectului, 2019-2022, Re...
Societate
Doi șefi de schimb și un controlor de bilete ai Gării Nord din Chișinău au fost reținuți în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de luare de mită. Reținerile au avut loc în urma unor percheziții efectuate în prima parte a zilei, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, perchezițiile au avut loc în cadrul instituției vizate, cât și la domiciliul și în automobilele angajaților suspectați de luare de mită. Potrivit mat...
Societate
Guvernul venezuelean a redus săptămâna de lucru la doar trei zile, de luni până miercuri, pentru a scădea consumul de curent electric pe fondul penelor repetate, relatează Agerpres. Venezuelenii vor lucra în această săptămână doar până la ora 14:00 (18:00 GMT), de luni până miercuri, a comunicat ministrul informaţiilor, Jorge Rodriguez, pe Twitter. Ziua de muncă începe de regulă la ora 08:00. Potrivit lui Rodriguez, şcolile vor fi deschise de la 07:00 până...
Sănătate
În fiecare zi, suntem în contact cu un număr mare de produse - multe dintre ele prezintă riscuri pentru sănătate care se pot acumula odată cu trecerea timpului. Multe substanțe chimice par să fie sigure, însă nu sunt și probabil nici măcar nu bănuiți cât de dăunătoare sunt pentru sănătate.  Însă alte produse care fac parte din stilul de viață “standard” contemporan - precum aparatele electronice și inclusiv scaunul de la biroul dumneavoastră de lucru – pot...