Noul ministru pentru Brexit: Guvernul trebuie să fie pregătit de un eșec

Noul ministru pentru Brexit al Marii Britanii, Dominic Raab, a declarat că ţara trebuie să se pregătească pentru posibilitatea ca negocierile cu Uniunea Europeană referitoare la un nou acord comercial să eşueze, transmite Bloomberg, potrivit News.ro. 

Foto: Gulliver/GettyImages

„Orice guvern responsabil trebuie să se asigure că avem un plan pentru cazul în care nu vom avea un acord. Dorim cel mai bun acord posibil”, a spus Dominic Raab, care a fost numit ministru pentru Brexit în această lună, la televiziunea BBC.

Britanicii nu trebuie să se îngrijoreze în legătură cu posibilitatea de a nu avea loc un acord, a spus Raab, întrebat care ar fi impactul asupra importurilor, dacă va fi nevoie să se facă stocuri de alimente, dacă avioanele nu vor putea să aterizeze sau dacă britanicilor le va fi respins dreptul de rezidenţă în străinătate, sau străinilor care trăiesc în Marea Britanie.

Raab se aşteaptă ca acordul să fie încheiat, dar a spus că se fac planificări în toate privinţele, guvernul vrând să se asigure că ţara este pregătită pentru lipsa acordului.

Remarcile sale urmează unui interviu acordat publicaţiei Sunday Telegraph, în care a afirmat că Marea Britanie va refuza să plătească UE 39 de miliarde de lire sterline (51 miliarde dolari), dacă nu va ajunge la un acord cu UE.

Brexitul divizează ţara şi Partidul Conservator al premierului Theresa May, între cei care vor separarea totală de UE şi cei care vor menţinerea unor legături strânse.

Dominic Grieve, parlamentar din partea Partidului Conservator, a declarat la Sky News că unii membri ai partidului susţin în mod activ ieşirea din UE fără un nou acord comercial.

„Lipsa unui acord ar fi absolut catastrofală. Dacă guvernul consideră că este posibil să nu încheie un acord, ar putea lua măsuri de urgenţă, dar haideţi să fim realişti, vom fi într-o situaţie de urgenţă”, a spus Grieve.

Tensiunile afectează şi Partidul Laburist aflat în opoziţie. Purtătorul de cuvânt al partidului în probleme economice, John McDonnell, a evitat să spună dacă ar susţine un al doilea referendum pentru Brexit şi a argumentat că principala contribuţie a unui guvern laburist ar fi schimbarea atmosferei negocierilor.

Un sondaj publicat pe 21 iulie a arătat că numărul votanţilor care se opun proiectului de acord comercial al premierului May este mult mai mare decât cel al susţinătorilor, respectiv 43% la 12%. Totodată, alegătorii sunt pregătiţi să susţină noi partide politice, fie un grup de dreapta care este favorabil Brexitului, fie o forţă de centru care se opune ieşirii din UE.

albasat
Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a o raporta editorului
Vă recomand
Nimeni nu a recomandat încă

Comentarii

Comments are designed to communicate and discuss the features of an enterprise or event, as well as to find out the interesting questions on it.

Studii
La studiile de licență vor fi admise 4906 persoane, la 26 de domenii generale de studiu, număr de locuri bugetare similar cu cel din anul trecut. Guvernul a aprobat la ședința de astăzi, 18 iulie, planurile de pregătire a cadrelor, cu finanțare de la bugetul de stat, în instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic pentru anul de studii 2019-2020, transmite IPN.Pentru studiile superioare de master vor fi finanțate de la buget 2876 de locuri. La...
Studii
Certificatul de sănătate pentru admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior, de astăzi, 18 iulie, nu se mai solicită. Un ordin în acest sens a fost semnat de către ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Ala Nemerenco, și cea a educației, culturii și cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, transmite IPN.Ala Nemerenco a scris pe Facebook că astăzi forma 086/e este pestriță cu date despre starea sănătății tinerilor, iar e...
Societate
Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții va fi suspendat în ședința de vineri, 19 iulie, a Parlamentului. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPN.Potrivit președintelui, programul va fi suspendat până se vor clarifica mai multe detalii privind desfășurarea acestuia. „Sunt întrebări referitor la companiile care sunt implicate. Există o companie internațională, cu bun nume, c...
Societate
Licența pentru activitatea magazinelor Duty Free de pe teritoriul regiunii transnistrene a fost suspendată. Președintele Igor Dodon a declarat, într-o conferință de presă, că, până zilele trecute, „a existat o chemă de contrabandă prin magazinele Duty Free din Transnistria”, IPN.Potrivit lui Igor Dodon, există prevederile legale introduse în 2015 de către guvernul precedent și majoritatea parlamentară, prevederi care permiteau activitatea acestor magazine....
Politică
Fostul premier Iurie Leancă, în timpul șefiei căruia la Guvern s-a decis acordarea garanțiilor de stat pentru ca Banca Națională să acopere gaura financiară din cele trei bănci devalizate, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, spune că a luat această hotărâre pentru că nu exista o altă soluție. Politicianul face trimitere și la un raport elaborat în comun cu experți ai Fondului Monetar Internațional care, la fel, spunea că altă soluție, decât acorda...
Economie
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7721 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6453 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.3999 Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.0479 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.8801 D.S.T. 960 XDR 1 24.3366 Denar macedonian 807 MKD 10 3.2109 Dinar kuweitian 414 KWD 1 57.8808 Dinar sirb 941 RSD 100 16.7787 Dirham E.A.U. 784 AED 1 4.7962 Dolar Hong Kong 344 HKD 1 2.2544 Dolar S.U.A. 840 USD 1 17.6166 Dolar australian 036 AUD 1 12.3854 Dolar canad...
Societate
Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost sărbătorit duminica la Mănăstirea cu același nume din or. Nisporeni. S-au împlinit 515 ani de trecerea sfântului voievod la cele veşnice şi 562 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei.  Zeci de credincioși din raionul Nisporeni au participat la slujba dedicată Voievodului Ştefan cel Mare și Sfânt.  Personalitatea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, dar și credința poporului moldovenesc, au fost apreciate și...
Societate
Cuantumul ajutorului bănesc pentru beneficiarii de protecție internațională, pentru anul 2019, va constitui 1046,25 lei (egal cu 15% din salariul mediu lunar prognozat: 6975 lei), transmite IPN cu referire la o decizie aprobată de Guvern.Ajutorul bănesc este oferit în baza cererii depuse de persoanele cu statutul respectiv, dacă sunt lipsite de mijloace. Ajutorul se acordă pentru o perioadă de șase luni.În perioada 2011- 2018, au beneficiat de astfel de aj...
Societate
Vânzarea companiei de asigurări Moldasig a fost sistată. Potrivit președintelui Igor Dodon, statul va rămâne în continuare proprietarul acesteia, o va reevalua, după care o va vinde. Banii obținuți vor folosiți pentru recuperarea miliardului din sistemul bancar.Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPNPreședintele susține că vânzarea companiei urma să aibă loc în următoarele...